Eseu admitere master Devianţă socială şi criminalitate PEDEAPSA CU MOARTEA

Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială

Eseu admitere master
Devianţă socială şi criminalitate

PEDEAPSA CU MOARTEA

Argumente pro si contra
Poate fi aplicată pedeapsa cu moartea în România?

Autor: Călinescu Emil

– septembrie 2008-

Introducere

Pedeapsa cu moartea(cunoscuta şi sub numele de “pedeapsa capitală”) este intâlnită încă din cele mai vechi timpuri. Putem spune că ea a aparut chiar înaintea pedepsei care a devenit acum comună, pedeapsa cu inchisoarea. Pedeapsa presupune ca, pentru anumite fapte considerate deosebit de grave, statul are dreptul să ia viaţa persoanei vinovate.
Această lucrare işi propune a afla răspunsul la întrebarea: Putem aplica pedeapsa cu moartea în România? Mai este oportună revenirea la aceasta?
Pentru a afla răspunsul la această întrebare(aceste întrebări), vom trece întâi în revistă un mic istoric al pedepsei cu moartea. Aici vom vedea şi câteva statistici din diverse ţăi în privinţa execuţiilor. Apoi vom încerca a trece în revistă atât argumentele pentru pedeapsa cu moartea, cât şi argumentele contra acesteia. La final, argumentele, atât cele pro, cât şi cele contra, le vom “aplica” pe cazul României.

Istoric

Pedeapsa cu moartea o intâlnim încă din cele mai vechi timpuri, când oamenii primitivi se luptau pentru o bucată de pământ, învinsii fiind eliminati fizic. Chiar daca in astfel de cazuri se poate invoca faptul ca era vorba totusi de o perioada de razboi, apelarea la pedeapsa cu moartea nu este 100% justificata. În perioada modernă, Biserica este una din instituţiile care se opun cel mai mult pedepsei cu moartea.
Pedeapsa cu moartea o găsim însă nu numai în Evul Mediu, ci şi în perioada modernă. Spre deosebire de perioada Evului Mediu, în epoca modernă pedeapsa cu moartea este cosiderată a fi specifică doar ţărilor “nedemocratice”. Sunt doar câteva “excepţii”, cea mai importantă fiind Statele Unite ale Americii(prezentă doar în unele state, nu în toate). De altfel, în anul 2000, observăm că singura ţară europeană care încă mai avea pedeapsa cu moartea era Rusia, unde termenul de democraţie este relativ (Udrea, 2003, pg 109). De asemenea, în afară de SUA, celelalte state ce încă mai au această pedeapsă sunt considerate a fi, mai ales din punct de vedere economic, din lumea a doua sau a treia. De altfel, faptul că în Europa nu mai există ţări cu pedeapsa capitală legală este datorat legislaţiei UE . Un exemplu celebru în acest sens este al Turciei, care a fost obligată să renunţe la acest tip de pedeapsă, lucru obligatoriu pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana.
Pedeapsa cu moartea a fost legală în Europa doar în statele totalitare. De aceea, dupa trecerea la democraţie, acestea au hotărât abolirea acesteia, ultima ţară din fostul bloc comunist care a renunţat la ea fiind Polonia în 1999 (ţară care de altfel nu are în Constituţie specificat aşa ceva, din acest motiv în această ţară poate fi uşor reintrodusă). Ultima ţară europeană care a renunţat la pedeapsă este însă Malta, în anul 2000.
În momentul actual, doar 74 de tari mai folosesc acest tip de pedeapsă.
Metodele de execuţie variază de la decapitare în Arabia Saudită până la electrocutare în unele cazuri înregistrate în Statele Unite ale Americii. Se mai practică spânzurarea (Egipt, Japonia), injecţia letală (Thailanda, Guatemala), împuşcarea (China, Belarus), lapidarea (Iran, Afghanistam). Rusia este pe cale de a renunţa la pedeapsa cu moartea, acest stat fiind membru în Consiliul Europei, grup de ţări care a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Conform Amnesty International, mai mult de 7390 de persoane au fost condamnate la moarte în 2004 şi mai mult de 3790 au fost executate, deşi se bănuieşte că cifrele ar fi mult mai ridicate.
China deţine recordul la execuţii pe an (3400 de oameni), în timp ce Iranul înregistrează 159 de execuţii, faţă de Vietnam şi Statele Unite ale Americii cu 64 şi respectiv 59 de persoane executate pe an. Pe de altă parte cele mai multe execuţii pe cap de locuitor le înregistrează statul Singapore, care la o populaţie de aproximativ 4,2 milioane de oameni a trimis la moarte 420 de condamnaţi în perioada 1991 – 2004.
Putem evidenţia faptul că statul care deţine recordul de execuţii este unul comunist, China. Însa, având în vedere numărul de locuitori din acest stat, putem avea şi altă explicaţie.
Prezenţa Statelor Unite ale Americii în acest top pare totuşi curioasă, acest stat părând excepţia de la regula conform căreia acest tip de pedeapsă este întâlnit acum doar în statele ne-democratice.
În ţara noastră, pedeapsa cu moartea are o istorie lungă, în perioada medievală fiind “la modă”. De altfel, istoria consemnează prima interzicere a pedepsei cu moartea, nu când a fost introdusă. Din acest motiv, se poate spune că această pedeapsă a fost de când lumea. Prima oară când a fost interzisă a fost în Constituţia din 1866, interdicţia fiind menţinută până în 1938, când a fost reintrodusă. Legea Fundamentală din 1938, de natura dictatorială, a fost mijlocul prin care a fost introdusă Dictatura Regală a lui Carol al II-lea.
Un fapt interesant se petrece însă după venirea comuniştilor la putere. Astfel, deşi aceştia abolesc această constituţie, considerată a fi de natură fascistă, ei menţin pedeapsa capitală printr-o “lege specială”. Un alt fapt interesant este că în 1957 a fost introdusă pedeapsa capitală pentru o pagubă economică mai mare de 100.000 de lei. Interesant cum comuniştii considerau hoţii ca nişte oameni ce nu mai pot fi reabilitaţi (teoretic acesta este unul din principiile aplicării pedepsei capitale).
O altă parte deoesbit de interesantă este că regimul comunist nu avea stipulată în mod explicit în legislatie pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile politice. Astfel, se considera că omul “deviant”, care “complotează contra orânduirii socialiste” poate fi totuşi indreptat si re-educat, deşi unii nu supravieţuiau în inchisoare datorită tratamentului la care erau supuşi. Astfel, se poate spune că pedeapsa capitală exista şi în cazul infracţiunilor politice, dar era oarecum disimulată.
Pedeapsa capitală a fost abolită prin Decretul Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, când s-a hotărât aplicarea sancţiunii de închisoare pe viaţă . Din acest motiv, si prin această miscare, s-a considerat că România a mai facut un pas în democratizarea atât de mult dorită.

Argumente pro si contra pedepsei cu moartea

Argumente pro

1. Argumentul economic
Dacă gândim din punct de vedere strict economic, este mult mai eficient să elimini din societate un infractor periculos decât să-l închizi într-o închisoare. În închisoare, acel infractor “consumă” o gramadă de bani(bani care se duc lui direct, ca si hrană, cât şi oamenilor platiti sa-l pazească, sa aiba grija de el etc). Astfel, pe langă faptul că acel om a facut un rau societatii, el face in continuare rău, aceasta trebuind să cheltuie cu el bani, bani pe care societatea nu si-i va recupera niciodata(in cazul celor care sunt inchisi pe viata, aceştia nu mai sunt utili cu nimic societatii, ei fiind până la sfarşitul vieţii “în grija societăţii”).

2. Argumentul psihologic
Teoretic, pedeapsa cu moartea ar trebui să descurajeze potenţialii infractori. O pedeapsă capitală e mai infricoşătoare decât o pedeapsă cu închisoarea(fie şi pe viaţă).

3. Act de prevenţie
Această pedeapsă este aplicată de obicei criminalilor consideraţi a fi deosebit de periculoşi şi care nu mai pot fi reabilitaţi. Din păcate însă, există nenumărate cazuri de evadări (în cazul pedepsei cu închisoarea pe viaţă), iar în astfel de cazuri evadatul ştie că oricum o pedeapsă mai mare de atât nu există. De asemenea, aceştia, dacă nu sunt bine-supravegheaţi, pot comite crime împotriva altor deţinuţi în închisori.

4. “Educaţia” din închisori
Există studii numeroase referitoare la viaţa din închisoare şi la rolul acesteia. Cei mai importanţi sociologi care au studiat acest lucru sunt Erving Goffman şi Anthony Giddens. Ei accentueaza “defectele” pe care le are sistemul penitenciarelor în prezent. Astfel, conform teoriei etichetării, oamenii sunt devianţi pentru că aşa li se spune că sunt. Iar în închisoare acest lucru este accentuat de faptul că zilnic gardienii le amintesc deţinuţilor de ce se află acolo. Asta înseamna că acolo, în închisoare, în loc să corecteze comportamentele deviante ale deţinuţilor, aceştia le accentuează. Aplicarea etichetelor persoanelor instituţionalizate vedem astfel că apare încă din prima clipă în care aceştia păşesc în instituţia respectivă şi chiar rămân şi după ce au părăsit instituţia (Giddens, 2000). Goffman accentueaza aceasta teorie cu exemplul bolnavilor psihici, care pe de-o parte au o imagine negativă în afară, dar şi imaginea lor despre propriile persoane este de asemenea negativă(Goffman, 2003).
Tot aici trebuie precizat că în închisoare deţinuţii se pot influenţa unii pe alţii. Teoria învăţării, aparţinând Şcolii de la Chicago, susţine că nu există oameni care se nasc devianţi, ci aceştia învaţă acest comportament de la alţii. Astfel, în închisoare, deţinuţii, în loc să se îndrepte, învaţă noi tehnici, iar după eliberare nu fac altceva decât să le pună în aplicare. Dacă vorbim de criminali, se poate considera că acesta poate învăţa pe alţi deţinuţi, cu fapte mai puţin grave, să facă şi altfel de infracţiuni.
Din aceste motiv, susţinătorii pedepsei capitale consideră ca infractorii deosebit de periculoşi precum criminalii în serie trebuie eliminaţi definitiv din societate, ei făcând rău chiar şi în închisoare.

5. Este o forma de respect pentru viata umana
Opozanţii pedepsei cu moartea spun cel mai adesea că pedeapsa cu moartea incalcă un drept fundamental din Carta Drepturilor Omului: Dreptul la viaţă.(Articolul 3) . Cum rămâne însă cu dreptul la viaţă al victimelor celor condamnaţi? Sau cu respectul pe care societatea este datoare să îl arate familiilor victimelor? Astfel, susţinătorii pedepsei capitale susţin că statul are datoria de a arăta că preţuieşte vieţile cetăţenilor săi şi că este capabil să pedepsească orice incălcare a acestui drept de o manieră fermă si pe masură . Doar astfel, consideră aceştia, statul ar arăta că ar respecta cel mai de preţ lucru al cetăţenilor acestuia: viaţa.

Argumente contra

1. Argumentul religios
Pare a fi cel mai puternic argument al adversarilor pedepsei capitale. Aceştia susţin că viaţa a fost dată omului de Dumnezeu si doar Dumnezeu poate să ia viaţa cuiva. Astfel, în cazul în care un stat ar avea în legislaţie pedeapsa capitală, acesta ar fi Dumnezeul acelei regiuni de pe Pământ, atât timp cât are drept de viaţă asupra oamenilor care-l locuiesc. De asemenea, se consideră că acel om, în închisoare, poate să se “pocăiască”, existând destule cazuri în care criminali periculoşi au găsit calea credinţei în închisoare. Lucrul acesta este privit însă cu scepticism de susţinătorii pedepsei capitale, aceştia susţinând că Biserica, mai ales cea Catolică, n-ar avea dreptul să se pronunţe în această privinţă atât timp cât ar avea pe conştiinţă atâţia “eretici” ai Evului Mediu.

2. Riscul condamnării unor persoane nevinovate
Acesta este considerat a fi marele dezavantaj al pedepsei capitale în dauna pedepsei cu închisoarea pe viaţă. Astfel, în cazul închisorii, o eventuală eroare poate fi reparată, chiar dacă acel om a suferit enorm în închisoare. În sprijinul acestui argument vin şi nişte date concrete. Astfel, conform Centrului de informare cu privire la pedeapsa cu moartea – o asociaţie americană – 123 de persoane au fost eliberate din coridorul morţii din 1976 şi până în prezent în Statele Unite după ce nevinovăţia lor a fost recunoscută . Totuşi, în cazul în care o persoană a fost deja executată, cazul se redeschide greu sau aproape deloc, considerându-se că totul s-a terminat în momentul execuţiei vinovatului.

3. Nu se ating efectele de descurajare dorite
Datele arata ca rata infractiunilor in statele din SUA care recurg la pedeapsa capitala este de doua ori mai mare decat in statele care nu au pedeapsa capitala . Desi aceste cifre nu creeaza automat o legatura cauzala, ele pun cu siguranta problema unei legaturi cauzale intre pedeapsa capitala si efectul de descurajare de comitere a infractiunilor. Mai mult, aceste date pot fi explicate prin faptul ca legalizarea pedepsei capitale nu face decat sa diminueze si mai mult respectul pentru viata al societatii, prin faptul ca aceasta atitudine este practicata si de stat .
Aici de fapt sunt combătute două argumente pentru pedeapsa capitală(argumentele 2 şi 5 de mai sus). Asta ar fi o dovadă că statul nu preţuieşte viaţa unui om. Astfel, se consideră că nimeni, nici chiar statul, nu ar avea dreptul să ia viaţa cuiva, aceasta fiind dovada supremă că statul chiar preţuieşte viaţa propriilor cetăţeni.

4. Nu aduce nici un fel de avantaje economice sau sociale
Aici sunt puse la îndoială avantajele economice ale pedepsei cu moartea. Astfel, se spune că mecanismul pedepsei capitale trebuie întreţinut chiar dacă acesta nu este efectiv folosit. Apoi, închisoarea ca instituţie oricum există, acel personal oricum este plătit (pentru ceilalţi infractori), deci costurile efective de fapt nu ar scădea, ci ar creşte.
De asemenea, chiar dacă era vorba de criminali periculoşi, aceştia puteau presta anumite munci prin care puteau deveni utili societăţii (chiar dacă într-o măsură mai mică decât cei cu infracţiuni mai minore).
Se spune în continuare că problemele sistemului penitenciar de fapt se ascund. Astfel, ele există şi trebuiesc remediate, iar închisoarea nu poate fi desfiinţată cu toate dezavantajele ei. Astfel, nu este un argument că un criminal deosebit de periculos poate evada. Acest lucru se întâmplă pentru că acea închisoare nu este bine păzită. De fapt, prin aceasta, adversarii pedepsei capitale susţin că prin aceasta se încearcă ascunderea unor probleme reale ale unui stat.

5. Presiunea de pe umerii judecătorilor
Adversarii pedepsei capitale consideră că presiunea pe judecători creşte enorm, aceştia fiind în definitiv oameni. Desi susţinătorii pedepsei cu moartea susţin că oricum este o presiune pe umerii judecătorilor, că în definitiv şi pedeapsa cu închisoarea pe viaţă este una dură, aceştia sunt contrazişi de adversarii pedepsei capitale, care susţin că o greşeala a unui judecător în cazul pedepsei cu închisoarea pe viaţă este mult mai uşor de îndreptat. De asemenea, există cazuri mediatizate, de crime oribile, iar aici judecătorii simt în plus presiunea opiniei publice şi a comunităţii pentru o pedeapsă cât mai dură, pedeapsă care poate nu este totdeauna şi cea corectă.

Poate fi introdusă pedeapsa cu moartea în România?

Această întrebare a fost pusă de mai multe ori după 1989. Este oportună re-introducerea pedepsei capitale? Rămâne aceasta o soluţie?
Făcând o trecere prin argumentele pro, putem constata că având în vedere situaţia economică a ţării (mai ales la sfârşitul anilor 90), argumentul economic putea fi decisiv. Este stiut faptul ca România se confruntă cu o criză a locurilor din închisori, astfel ca această soluţie ar putea rezolva parţial problema. De asemenea, efectele de descurajare si prevenţie trebuie luate şi ele în considerare şi sunt invocate în cazul unor crime (“Dacă am fi avut pedeapsa cu moartea poate nu ar fi indrăznit”). De altfel, există şansa ca imaginea despre statul român să fie oarecum mai bună, aceştia considerând că prin această măsura acesta are cu adevărat grijă de vieţile lor.
Argumentele contra par însă mai solide. Argumentul bisericii este unul solid având în vedere încrederea ridicată pe care românii o au în Biserică. De asemenea, contextul internaţional este un alt argument. Făcând parte din UE, trebuie să respectăm normele şi directivele acesteia. Conform acestora, statul nu are dreptul în nicio situaţie să ia viaţa propriilor cetăţeni.
Argumentul psihologic este de asemenea combătut de faptul că în contextul actual, nu mai putem face execuţii ca în alte perioade, lapidare în faţa a zeci de oameni sau execuţii pe stadioane, care poate ar induce o anume stare. Astfel, efectul indus populaţiei este mult diminuat. De asemenea, datorită încrederii scăzute pe care oamenii o au în justiţie, efectul este iarăşi diminuat. Există posibilitatea ca oamenii să creadă că a fost executat un nevinovat, doar ca justiţia să bifeze un caz rezolvat. Dacă este pedeapsa cu închisoarea pe viaţa, aceste erori pot fi reparate, într-o măsură mai mică sau mai mare, în timp. Apoi, statisticile care arată că şi în America, considerat statul etalon, au avut loc atâtea greşeli sunt considerate a fi edificatoare. De asemenea, o bună pază a închisorilor poate face imposibilă evadarea deţinuţilor.
Iar cel mai important aspect este cel al punerii în aplicare. Astfel, pedeapsa capitală trebuie introdusă în urma unui referendum. Aici, părerea Bisericii s-ar putea dovedi decisivă. De asemenea, argumentele celor care ar considera că prin această decizie ne-am întoarce în timp pot fi de asemenea decisive. Tot aici trebuie precizat şi contextul, aproape nicio ţară europeana nu mai are în legislaţie acest tip de pedeapsă.

Concluzii

Pedeapsa cu moartea este prima pedeapsă pe care a cunoscut-o omenirea. Poate din acest motiv este considerată a fi învechită, barbară şi neconformă cu vremurile moderne în care trăim.
De asemenea, se consideră că ar contrazice normele democraţiei. Din acest motiv, statele democratice au renunţat sau sunt pe cale să renunţe la ea. Singura excepţie o reprezintă SUA, dar acolo decizia în această privinţă se ia în cadrul fiecărui stat în parte. Din acest motiv, statele care încă mai au pedeapsa capitală sunt considerate a fi ori dictaturi, ori ca aparţinând de lumea a doua sau chiar a treia. Iarăşi, SUA apare ca o excepţie de la ”regulă”.
Argumentele pentru pedeapsa capitală sunt de natură economică (este mai puţin costisitor decât să ţii criminalul în închisoare toată viaţă), de natură psihologică şi preventivă (pedeapsa capitală descurajează potenţialii criminali şi de asemenea reduce mult şi aproape elimină riscul evadării unor criminali periculoşi) şi de natură filosofică (pedeapsa cu moartea este o dovadă că statul preţuieşte cu adevărat viaţa propriilor cetăţeni). De asemenea, un argument important este dat instituţia închisorii, care uneori are efecte opuse celor pentru care a fost creată asupra vieţii şi mentalităţii celor închişi. Astfel, deşi aceştia teoretic sunt acolo pentru a fi reabilitaţi, ei acolo sunt veşnic etichetaţi drept infractori şi de asemenea pot învăţă lucruri negative unii de la alţii.
Argumentele contra pedepsei capitale sunt de natură religioasă (Dumnezeu a dat viaţa oamenilor si doar El o poate lua), iar restul nu fac decât să contrazică argumentele susţinătorilor acestei pedepse. Astfel, din punct de economic,se contrazic argumentele economice ce susţineau pedeapsa capitală (costurile de fapt ar fi mai mari în cazul pedepsei capitale, pentru că mecanismul pedepsei capitale trebuie veşnic întreţinut, iar gardienii aceia oricum sunt plătiţi). De asemenea, psihologic, se pare ca efectul descurajator este minim, mai ales datorită contextului (nu mai este ca pe vremuri, cu execuţii în faţa unei mulţimi), iar cele filosofice sunt total opuse (dacă statul ar pune preţ pe viaţa oamenilor înseamnă că nu ar trebui sa aiba dreptul să le-o ia indiferent de circumstanţe). Apoi, erorile judiciare pot fi reparate mai uşor, justiţia nu mai poate face nimic însă în cazul execuţiei persoanei acuzate pe nedrept. De asemenea, se consideră ca de fapt se încearcă de fapt mascarea unor erori din sistemul penitenciarelor, care în loc să fie îndreptate, se preferă ”mascarea” lor.
România a cunoscut acest tip de pedeapsă. Prima oară pedeapsa a fost interzisă în 1866. A fost reintrodusă d-abia în 1938, o dată cu prima constituţie de natură dictatorială din România. Comuniştii au păstrat-o, iar imediat cu trecerea la democraţie aceasta a fost abolită. Din acest motiv, se consideră că statutul de ţară democratică al ţării noastre ar fi incompatibil cu o astfel de pedeapsă. Din acest motiv, argumentele pentru aceasta nu ar fi de ajuns în dauna celor contra ei. Iar cel mai important argument contra ar fi cel legat de contextul international, în care în Europa aproape toate ţările au renunţat la acest tip de pedeapsă. De asemenea, aplicarea ei ar fi imposibilă, în primul rând o astfel de lege ar trebui să treacă de un referendum, iar în condiţiile în care Biserca se opune unei astfel de legi e greu de crezut ca ea va trece. De asemenea, datorită încrederii scăzute în justiţie, argumentele de descurajare pot fi uşor combătute, având în vedere că un om condamnat la moarte poate fi nevinovat în ochii multor oameni.

Bibliografie (am scos-o ulterior de pe blog)

(prezentat la admiterea la masterul DEVIANTA SOCIALA SI CRIMINALITATE, pe baza lui fiind admis, LA BUGET, pe locul 32 din 36 locuri subventionate)

Posted on 30 Ianuarie 2009, in Facultatea de Sociologie, Facultatile mele and tagged , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. salut!

    puteti sa-mi spuneti daca ati reusit sa intrati la buget cu eseul asta?

  2. Uimitor, dar chiar da! dar mai conta si media la licenta, media din fac si modul cum l-am prezentat! 9 fix luasem pe el!

  3. ce studii de licenta facusei anterior?

  4. Sociologie in aceeasi facultate. Pe atunci nu era modul de devianta, eu am facut modul RISE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: