Si altii gandesc la fel…(2)

Dezbaterea pe grupul colegilor de anul 4 continua…Cum am promis, revin cu noile discutii. Comentariile si parerile mele sunt in mailurile respective, asa ca nu mai fac alte comentarii.

Re: [socio_anul4] !?
Tuesday, March 10, 2009 8:01 PM
From:
„Stefan Guga”

Draga Laura (si restul),

Partea I:

(1) Mie imi suna a scuza chestia asta desi sunt convins ca nu e. Am impresia ca raspunsul tau se leaga mai mult de erorile mele de argumentare si mai putin de continutul comunicarii mele. Eu am intentionat sa deschid scena pentru o dezbatere critica – lucru care, in mod misterios, intampina un succes incipient.

Faptul ca acele competente nu sunt indeajuns de bine dezvoltate este o ipoteza extrem de plauzibila. Din orice punct de vedere ai trata capitolul competentelor, oamenii respectivi nu prea au ce cauta in pozitiile respective.

(2) Nu pricep ce vrei sa spui aici? Cum adica nu e un argument in sine? Cand ai 200 de doctoranzi in anul I ti se pare normal (lucru absolut inimaginabil, iarasi depaseste cu mult numarul doctoranzilor de la anumite universitati) ? Dar cand ai 600 de studenti la licenta? “Aspectul cantitativ” este crucial; invatamantul masificat nu poate fi de calitate (cel putin pana la proba contrarie; pana acum nu s-a intamplat minunea). Cum poti spune ca e scuzabil faptul ca nu s-a pus accentul pe calitate ci mai mult pe cantitate?

(3) Bine, recunosc, cu greu ma despart de sarcasm si ironie cand vine vorba de ceva care in mod normal nu ar trebui sa ajunga subiectul unei dezbateri critice pentru ca nu ar trebui sa existe in primul rand. Mea culpa.

Dar: incompatibilitatile sunt nenumarate (competente- pozitie; legalitatea [ramane de stabilit, poate ne ajuta cineva sa ne demonstreze ca nu exista asa ceva in regulament sau ca regulamentul e prost]; etica etc; iarasi am impresia ca iti face placere sa contraargumentezi facandu-te ca nu intelegi [ceea ce sunt convins ca nu e cazul])

Partea II:
(1) Ok, nu am ales nici o persoana anume. Faptul ca am nominalizat fara sa dau toate numele poate fi o problema (de fapt cred ca nici nu-i stiu pe toti). Din punctul meu de vedere puteti sa citit printre randuri cat vreti. Daca problema cea mai importanta este “De ce?” o problema la fel de interesanta este si “Cine?” Daca nu pui intrebarea asta s-ar putea sa nu poti sa raspunzi la prima.

Ma deranejaza un pic discursul moralizator dus pana la extrem, mai ales cand este distructiv (nu pot sa fiu critic pentru ca trebuie sa nu ranesc sentimentele cuiva; trebuie sa respect nesimtirea pentru ca si pe ea o doare) si scuza inscuzabilul, moralizand imoralul.

(2) Tin sa nu iti dau dreptate. Discutiile la bere sau pe blog (vezi blogul domnul Emil de mai sus; si vezi dealtfel si ce i s-a intamplat domnului Emil pentru micile lui rautati, lucru dealtfel extrem de interesant pentru problema de fata unde a-ti spune parerea public – chiar si intr-un mod nu foarte elegant cum a facut-o dl. Emil [si pentru asta numai el e vinovat] – devine riscant) sunt un pas inainte dar sunt nule atat timp cat nu se materializeaza in actiuni concrete. Daca studentii vor sa se schimbe ceva, pot sa se organizeze (in adevaratul sens al cuvantului – deci, sa se sindicalizeze) si sa faca ceva pentru ei insisi. Ceva ma face sa fiu foarte sceptic in legatura posibilitatea existentei vreunui potential critic (in sensul de mai sus al cuvantului)

Reformarea invatamantului? Glumesti cred. Nu ti-e putin sila de permanentele discutii despre reforma care se concretizeaza mereu in ceva mai rau? Nu inteleg de unde vine aceasta eterna pozitionare intr-o expectativa optimisto-critica (sic! la oximoron). Dovezile sunt nenumarate, apogeul constituindu- l problema de la care a pornit aceasta discutie.
(3) Cred ca stim amandoi ce inseamna critic. Prapastios in nici un caz nu sunt. Atitudinea prapastioasa se iveste la bere si pe blog iar posesorul continua sa accepte status quo-ul zi de zi pentru ca este ghidat de principiul coplesirii. Da, a fi prapastios inseamna a nu fi constructiv, dar critica nu poate fi prapastioasa decat daca ia forma din propozitia anterioara.

Prin critica inteleg aici ceva negativ din principiu; desigur, exista si critici pozitive dar nu cred ca este cazul.

De ce nu e bine sa fii critic? Pentru ca te-ai plicitisit de discursul asta? Interesanta perspectiva (cu care tin sa nu fiu de acord, bineinteles) .

Facultatea este si a fost “mereu surprinzatoare” pentru ca reprezinta o acumulare de paradoxuri. De fapt despre asta e si vorba: despre o acumulare de contradictii absolut inimaginabile (contradictiile) si inimaginabila (acumularea) ; „surprizele” sunt si au fost cat se poate de reale si cred ca le-am simtit si le simtim toti pe pielea noastra.

Numai bine,

S.

–––––––––––––––-

Re: [socio_anul4] !?
Wednesday, March 11, 2009 9:18 AM

„raluca gadiuta”
socio_anul4@yahoogroups.com

Buna dimineata,

Am citit cu un zambet in coltul gurii si mare amuzament toate aceste discutii si am stat mult sa ma gandesc daca sa raspund sau nu. Ei bine, se pare ca am hotarat sa ma bag singura in gura lupului.
Imi place sa cred ca, din cauza faptului ca atat in facultate, cat si acum, la master (pe care-l fac tot la sociologie) dau dovada de un je m’en fiche-ism nesimtit (adica nu prea ma intereseaza ce se intampla la facultate si nici cum e ea organizata) si nici nu cunosc personal persoanele in cauza (doar vreo 2 dupa nume) poate ca sunt 1% obiectiva.

Punctual, ce-am observat:

1. Am avut o reactie similara cu a lui Stefan cand m-am uitat pe orar. Ceva nu mi-a placut.
Pe de alta parte, cunosc fosti colegi carora li s-a propus sa devina asistenti imediat dupa terminarea facultatii, fara sa aiba nici un pic de experienta – nici didactica, nici in domeniul sociologiei.

2. Din cate imi amintesc eu, povestea e veche. Eu imi amintesc ca pe vremea noastra de studenti de anul I si alti profesori erau masteranzi anul I si predau la facultate (vezi engleza, statistica – altele nu mai stiu).
Atunci pe mine personal nu m-a deranjat. Poate nici pe voi sau nu intr-atat incat sa facem o dezbatere. Poate ca nu stiam prea multe, poate ca eram prea fascinati (aceasta expresie a se trata cu ironia de rigoare), poate pentru ca nu ne-a deranjat si nici n-am observat ca ceva nu e in regula.

3. Referitor la selectie… din informatiile pe care le am, pentru un post in institutiile publice se organizeaza concurs.
Referitor la o selectie bazata pe competente (vorbeam de competenta unui student de master de a preda la facultate, nu?), ei bine, asta presupune niste competente: atat referitoare la cunostinte, cat si la competente tehnice, cat si la nivel de personalitate – in teorie.
Am dubii daca exista un proces de selectie standardizat in facultate.
Oricum, in cazul in care exista un asa-zis proces de selectie, acesta cel mai probabil este subiectiv, in lipsa unei proceduri standard – adica: profesorul isi alege singur asistentul, in functie de preferinte; asistentul creste in facultate si va ajunge la randul lui profesor. In cazul in care exista o procedura clara si transparenta, candidatul va da concurs, va avea concurenta pe post, va participa la un interviu, va fi selectat pe baza unei grile de selectie (care are la baza existenta anumitor competente necesare pentru post) – e un exemplu de procedura doar, pot fi si altele. (care dintre cele 2 variante pare mai plauzibila?)
Practic, ar trebui aflat care este procedura de selectie de personal in facultate.

Concluzii:

Cred ca ar trebui oferite niste informatii verificate inainte de a ne lansa in acuze si polemici: – care este regulamentul facultatii cu privire la selectia cadrelor didactice care predau la seminarii? (preda, deci e cadru didactic, nu?) – ca sa nu mai avem raspunsuri de tip: mi se pare ca masteranzilor le e permis sa predea la master sau mi se pare ca nu.
– daca nu ne convine ceva, ce se poate face in acest sens? avem, noi, studentii, din perspectiva regulamentului facultatii puterea de schimba ceva si de a interveni? (pentru ca, asta e, trebuie sa ne raportam la legislatia existenta pana se schimba ceva)

Multumesc si spor la dezbatere,

Raluca

p.s. sincer, atunci cand am citit „dezbaterea” de mai jos, m-a umflat rasul. singurul motiv pentru care m-am bagat in discutie a fost ca si eu am avut o reactie ciudata cand mi-am vazut fostii colegi la capitolul „orar profesori”.
parerea mea e ca pana acum nu s-a oferit nici un fel de informatie concreta si eu sunt inca in dubiu: vreti sa vedeti daca e ceva ilegal la mijloc si sa faceti ceva sau doar sa „va dezbateti” pe grup, ca va plictisiti?

––––––––––––-

Re: [socio_anul4] !?
Wednesday, March 11, 2009 1:30 PM
From:
„Vlad Achimescu”

socio_anul4@yahoogroups.com

Intervin si eu.

Pe mine ma intereseaza mai putin legile si regulamentele, pentru ca acestea nu reflecta intotdeauna constiinta colectiva, cum considera Durkheim. Pornesc totusi de la premisa ca nu este vorba de un act ilegal si de la ideea ca universitatile se bucura de o oarecare autonomie in administrarea fondurilor (si probabil si a personalului) fata de celelalte institutii publice. In spatele acestui lucru sta probabil caracterul distinct al universitatilor ca producatoare de cunostinte (e adevarat, si centrele private de cercetare au acelasi scop, voi reveni asupra acestui aspect). Aceasta autonomie genereaza si aparenta „lipsa de transparenta” de care ne plangem noi aici.

E bine sau e rau ca universitatile isi aleg cadrele dupa cum doresc (aici iar nu vorbesc de regulament, ci de starea de facto)? Voi incerca sa fac o analogie cu fotbalul (desi puteam folosi orice alt sport) pentru a incerca sa clarific acest aspect. Sper sa nu va deranjeze analogia; nu compar academia cu fotbalul, ci modalitatile de promovare din cadrul acestor doua sisteme. Sa ne imaginam masa studentilor si a masteranzilor ca suma membrilor echipelor de juniori a unui club de fotbal. Ca si profesorii, antrenorii remarca anumiti jucatori (aka studenti/masteranzi ) ochiometric, fara a utiliza o grila stricta de selectie. Acesti jucatori vor fi promovati de catre antrenor la echipa de tineret, care am putea sa o asimilam grupului de tineri asistenti si preparatori. Acest mod de promovare pare a fi atacat in cele de mai jos, insa se pierde din vedere faptul ca din acest moment incepe greul pentru tinerii jucatori/masteranzi . Pe de o parte ei trebuie sa demonstreze ca isi merita locul in echipa de tineret, avand in vedere ca jucatorii/masteranz ii neselectionati le sufla in ceafa, iar pe de alta parte ei au tot interesul sa promoveze in echipa de seniori, caci doar pana la o anumita varsta mai este rentabil sa joci la tineret (adica sa fii asistent doctorand). Aceasta dubla presiune ii va elimina (teoretic) pe cei slabi, creându-se noi posturi libere si ii va face pe cei puternici (iar teoretic) sa incerce sa se autodepaseasca si sa isi mareasca abilitatile in vederea noii promovari. Daca masterandul/ jucatorul este slab, profesorul/antrenor ul care l-a promovat este tinut responsabil, iar cu timpul, daca acesta produce doar doctoranzi/asistent i de o calitate indoielnica, el va fi marginalizat (cazul profesorilor) , respectiv demis (cazul antrenorului) din cauza rezultatelor slabe. Deci la presiunea simtita de masterand se adauga presiunea simtita de profesor. Daca jucatorul/masterand /doctorand exceleaza (si aici exista niste criterii dupa care ne putem orienta, cum ar fi calitatea publicatiilor, gradul de inovatie manifestat, etc.), atunci alte „echipe” vor dori sa il transfere. Prin analogie, institutele private de cercetare, avand ca scop productia rapida si eficienta de patente si tehnologii, ii va selectiona doar pe cei mai apti dintre cei apti, pentru ca firma mama sa-si realizeze profitul. Dar pentru aceasta este nevoie de acea selectie „ochiometrica” din cadrul echipei de tineret. Sau nu este nevoie? Asta ar putea fi un subiect al dezbaterii.

Acum, sa spunem cateva lucruri despre relatia profesor-masterand/ doctorand. Aceasta nu poate fi asimilata relatiei sef-subaltern, ci mai curand relatiei tata-fiu, si poate fi analizata eficient (cred eu) din pespectiva psihanalitica. Nu ma pricep foarte bine aici, dar cred ca anumite elemente de complex Oedipian se gasesc si in cazul nostru, in special in ceea ce priveste relatia ambivalenta pe care discipolul (doctorandul) o simte fata de mentor (profesorul coordonator) . Gasim aici atat iubire cat si animozitate, prima manifestata prin admiratia uneori patologica fata de un anumit profesor, aducandu-l pe acesta din urma la statutul de semizeu, dar nu putem sa nu luam in considerare sentimentele negative reprimate si sublimate prin dorinta de a-ti depasi maestrul (care in realitate e o dorinta de a-l detrona, de a-l „ucide”). Oare merita sa blocam aceasta relatie stabilita inca din antichitate (Pitagora, spre exemplu) prin impunerea unor criterii stricte, sau ar trebui sa le acordam credit in continuare profesorilor, care ar avea competenta in a-si alege singuri discipolii (urmasii, cum ar veni)? Nu e clar. Continuand in ideea relatiei ambivalente, si noi, ca masteranzi sau fosti studenti la sociologie simtim o atractie/respingere fata de colegii nostri care au reusit sa se infiltreze in randul profesorilor. Ne atrag pentru ca ne punem in locul lor si ne gandim ca putem si noi daca ei au putut si ne repugna pentru ca puteam fi noi in locul lor. Mecanismul de identificare este la el acasa. Nu pot sa neg ca am avut un sentiment foarte neplacut cand am aflat ca o fosta colega de la Bologna a tinut un curs de master la care erau prezenti si fosti studenti Pre-Bologna (care au facut deci cu un an mai mult de sociologie decat profesoara). Dar e justificata aceasta animozitate?

Sa recapitulam. Universitatea este o entitate diferita fata de alte institutii publice sau private, bucurandu-se de o oarecare autonomie in raport cu statul. Aceasta a permis ca, acordand credit profesorilor, procesul de selectie sa nu fie unul transparent, perpetuandu- se relatia maestru/discipol, care ar putea cu greu supravietui intr-un sistem pur meritocratic (deci birocratic). In prezent, discipolii trebuie sa isi dovedeasca in permanenta „valoarea”, participand la cercetari si publicand articole, pentru a avea o sansa de promovare. Tinand cont de globalizarea academiei (revistele cotate ISI, conferintele internationale) , o universitate nu isi mai permite sa joace cartea izolationismului, deci acei doctoranzi trebuie sa se raporteze si la evaluatorii straini. Daca universitatile noastre vor reusi sa se integreze in mediile universitare internationale, reforma nu va mai fi doar un cuvant gol.

In ceea ce priveste corectitudinea sistemului de promovare, am putea sa ii dam credit lui Pareto, care considera ca atunci cand se strang prea multe elemente inferioare in randul elitelor si prea multe elemente superioare raman pe dinafara, deci circulatia naturala a elitelor este blocata, va avea loc o „revolutie” care va restabili ordinea valorica. Nu cred ca se intrunesc conditiile in cazul nostru, cel putin nu inca. Nu cred ca putem momentan sa evaluam calitatile colegilor nostri ajunsi profesori (si nici nu stiu daca e de competenta noastra), si nu cred ca in facultate se practica o politica de excluziune. Este cineva care si-a manifestat dorinta de a tine seminarii care a fost respins? E posibil ca in viitor lucrurile sa se schimbe, dar cred ca facultatea a actionat conform legii cererii si a ofertei. Era nevoie de un numar de seminaristi in anumite domenii, iar acestia au fost recrutati din randul masteranzilor. Nu au fost primii si nici nu vor fi ultimii. Tine doar de ei sa arate ca pot rezista in acest mediu.

Sper sa avem in continuare dezbateri constructive (ori asa, ori deloc).

Vlad

–––––––––––––––

Si acesta e mailul dat de mine in aceasta problema:

Imi permit iarasi sa intervin.

Asadar:

1. Absolventi bologna nu predau la master, sau asa stiu eu…fostii mei colegi, pe care-i cunosc mai mult sau mai putin, predau la anii 1, 2 sau 3… chiar as dori sa stiu si eu masterandul care preda la master!! Sincer, chiar vreau sa-l vad!! Asta e chiar incredibil, si am mentalitatea lu Moromete inca… ASA CEVA NU EXISTA!

2. Ceea ce zici tu e partial adevarat. Stii cumva care-s criteriile de promovare de la un grad didactic la altul?Daca nu stii, te anunt eu ca nu conteaza absolut deloc calitatile tale didactice. Iti sunt evaluate doar anumite cunostiinte, sunt evaluate (CANTITATIV) lucrarile si articolele publicate etc…Deci chestia asta pica…chestia cu auto-eliminarea. ..

3. Continuand rationamentul de la punctul 2, la institutele de cercetare sunt in general tot oamenii care te-au promovat in facultate. Daca nu ei, atunci sunt „colegi de breasla”. Si atunci … unde e auto-reglajul de care vorbeai?

4. Comparatia cu cluburile de fotbal nu este 100% adecvata. Clubul de fotbal este PRIVAT, Universitatea Bucuresti si in speta SAS-ul este DE STAT! Daca se merge pana la capat cu aceasta autonomie, de ce nu se merge si cu autonomia financiara?Daca Spiru Haret, Dimitrie Cantemir Sau Nicolae Titulescu(am dat ex doar 3 universitati particulare) pot sa-si plateasca profesorii si sa aiba si profit fara bani de la stat, Universitatea Bucuresti de ce nu poate? De ce profesorii sunt platiti din BANI PUBLICI? Daca statul ar plati doar cele 135 de locuri la buget(pe fiecare an)+cele de la master+cele de la doctorat(1000 sa zicem, inmultit cu 2.500 lei ar insemna 2.500.000 lei noi), credeti ca Universitatea Bucuresti ar rezista? Daca nu, intrebati-va de ce? SI de ce taxa e mai mare ca la particular?Sunt oare cheltuieli mai mari la fac de drept de stat decat la fac de drept de la particular?Sau ca sa ramanem in domeniul sociologiei, sunt cheltuieli mai mari la fac de sociologie din Spiru sau Hyperion decat la Univ Bucuresti?

Concluzionand punctul acesta, daca statul plateste, ar trebui sa aiba un oarecare control. Daca profesorul X doreste sa-si aleaga oamenii, sa-si faca un institut de cercetare pe banii dansului si n-are nimeni nimic impotriva acestui lucru!.

5. Care „antrenor-sociolog” ai vazut tu „demis” pentru acest criteriu? Eu unul as vrea sa-l vad pe ala ce e dat afara pt ca are sa zicem DOCTORANZI INCOMPETENTI. .. Singurii afectati, din toate domeniile, sunt cei prinsi cu spaga sau cu plagiat…Asa ca daca un profesor nu primeste spaga(sau nu e prins) si nu a plagiat (sau nu a fost prins), el va iesi la pensie din functia de profesor!

6. Relatia profesor-doctorand poate fi cum zici tu…dar nu inseamna ca e si normala! Noi nu discutam CUM ESTE, ci CUM AR TREBUI SA FIE! Si nu neg faptul ca acel „jucator de sociologie”( termen generic) se descurca…Ideea e daca el e cel mai bun posibil pe postul lui… La fotbal poti vedea, la sociologie sincer nu! Tu ca profesor esti multumit de asistentul tau, da niciodata nu vei fi sigur ca e cea mai buna alegere(didactic vorbind). Comparatia cu fotbalul e ne-avenita.. .Acolo stii ca trebuie sa iei campionatul. ..ai un obiectiv. Aici, la o facultate de stat, stii ca oricand vei avea studenti, indiferent de ceea ce faci, stii ca statul te plateste oricum…asa ca nu prea poti da rateuri!

In concluzie, e vorba de unghiul de vedere al fiecaruia. Fiecare are punctul lui de vedere, dar sincer e ciudat… tu nu negi realitatile, tu doar spui ca e normal sa se intample asa…ceea ce e absolut ciudat!

Cu bine,

Emil Calinescu