Eurovision 2009 (2) – Cum scriu altii – Alex Mihaileanu hotnews.ro

Cum să dai cu Eurovisionu-n baltă
Prima pagina » media » Cum să dai cu Eurovisionu-n baltă
Articol scris de Alex Mihăileanu si publicat la data de 17.5.2009.

Am stat, aseară, pînă la ora două, ca să aflu cine va cîştiga Eurovisionul. După cum deja s-a aflat, piesa Norvegiei a fost declarată cîştigătoare prin votul publicului. Am ascultat 25 de piese, am văzut 25 de prestaţii live. Şi, într-un final, am tras nişte concluzii. Bune sau proaste, sînt cîteva chestiuni care mi-au atras atenţia şi nu pot să mă abţin să nu comentez.
“The Balkan girls, they like to party, like to party…”

Piesa României a fost, de departe, una dintre cele mai proaste. Şi asta n-ar fi o problemă, dacă măcar coregrafia şi scenografia ar fi fost OK. Dar cînd pleci la un concurs european cu o tentativă de melodie care n-are nici un zvîc, o piesă care foloseşte frîna de motor (şi bagă din viteza a treia în viteza întîi, cînd ar trebui să-i dea a patra), pur şi simpu nu ai motive să speri la mai mult de locul 19.

Marele merit al celui care a scris vorbele piesei româneşti este că a copiat ce a fost mai bun de la manelişti: a făcut un refren din trei versuri care, în ciuda faptului că este extrem de enervant, îţi va rămîne în minte şi te va obseda cîteva săptămîni. Exact ca în cazul manelelor, cînd auzi trei versuri şi nu poţi să ţi le mai scoţi din cap, deşi te enervează cumplit că nu poţi să-ţi aduci aminte altceva. Dacă “The Balkan Girls” vor rămîne în memoria vreunui telespectator european, va fi din cauza asta.
“Like nobody, like nobody…”

Culmea e că România ar fi putut cîştiga mai multe puncte dacă ar fi avut o minimă prezenţa scenică. Dar cînd Elena Gheorghe nu are o voce care să-i permită să ţopăie şi, în acelaşi timp, să cînte, cînd e suficient de vizibil că are o voce limitată şi că nu poate ridica prea mult (şi aici mă întorc la partea cu zvîcul care a lipsit cu desăvîrşire, de unde şi piesa plată), tu aduci patru fete să ţopăie în jurul ei.

Serios, acum, ăla a fost show? În ciuda melodiei foarte slabe, eu aş fi băgat baletul ProTV în spatele Elenei Gheorghe. Cu zece fete care chiar ştiu să danseze şi o coregrafie bună, ai fi rezolvat problema asta. Şi măcar pentru show ar fi luat mai multe puncte. Şi nu, nu se pune problema că se putea mai rău. Locul 19 este o poziţie foarte proastă, care demonstrează că românilor le place s-o ţină în petreceri, dar nu să şi muncească. Pentru că asta a fost piesa românilor: o melodie tristă, de duzină, nu ceva cu adevărat muncit, creat pentru a cîştiga. Iar intertitlul de mai sus, respectiv unul dintre versurile refrenului, este o traducere aproximativă a unei vorbe tradiţionale autohtone: “Ca la noi, la nimenea“.
Eu cu cine votez?

Luînd piesele separat, nu prea ai avea de unde să alegi. Personal, mi-a plăcut cum s-au prezentat norvegienii, în ciuda faptului că “Fairytale” e foarte similară cu o melodie a lui Vitas. Dacă este ceva de reţinut din prestaţie, atunci optimismul emanat de solist este cel care a făcut toţi banii. A fost singurul care m-a făcut să rîd în faţa televizorului, ba chiar să bat din palme vreo trei secunde.

Am reţinut piesa Suediei. Deşi nimic senzaţional, vocea Malenei Ernman nu poate să te ţină pe loc. N-ai cum să o ignori şi, chiar dacă s-a clasat pe locul 21, este memorabilă. Merita vreo două locuri mai sus, cam pe unde s-a clasat România. Nici piesa Islandei n-a fost rea, în ciuda copiei lui Britney Spears. Mă rog, asta e impresia pe care mi-a lăsat-o cîntăreaţa.

Pe de altă parte, Grecia a venit cu un nene care a cîntat ceva din repertoriul Modern Talking, dar un pic mai stilizat, cu alte versuri şi ceva adaptare pentru 2009, Marea Britanie a venit cu o dom’şoară care a ţinut morţiş să o imite pe Mariah Carey, iar Germania, cu tot cu fosta nevastă a lui Marilyn Manson – la Dita von Teese mă refer -, nu a avut decît o reşapare a unei piese similare cu cele cîntate în anii ‘60. E drept, cu o coregrafie şi cu o scenografie de excepţie. De Finlanda nu mai spun, care a venit cu o piesă pe un tipar cît se poate de cunoscut în anii ‘90: E-Type, pentru cine-şi mai aduce aminte.

Dacă ar fi să continui în aceeaşi manieră, aş spune că Turcia nu-şi merită locul, cîtă vreme toate piesele lor, de la Sertab încoace, sună la fel. Ucraina, pe lîngă mizeria care mi-a zgîriat urechile, a avut un show demn de a fi comparat cu un film porno extrem de prost: nişte neni cu coifuri şi cu două table în jurul fundului, sărind pe lîngă o tanti în roşu. Penibil. Şi au mai fost vreo două manele, de pe-aici, din regiune, care n-ar fi meritat locurile pe care s-au clasat.
Palma pe care am încasat-o de la Moldova

Deşi n-or să fie puţini cei care nu sînt de acord cu mine, “Hora din Moldova” este o melodie foarte bună. Am văzut diverse reacţii pe Twitter, spre exemplu, că aduce a Goran Bregovic. Sîntem, pînă la urmă, oarecum balcanici, e normal. Dar se scapă din vedere că este o horă cît se poate de moldovenească, iar cei care au ascultat cîtuşi de puţină muzică populară românească, ştiu asta. Sau reacţii de genul ăsta, adică ne-a făcut Moldova, da? Normal, cîtă vreme au avut şi muzică, şi spectacol.

Cu toate că mă amuză titulatura de “artist al poporului” prin prisma comunismului de la Chişinău, n-am avut cum să nu remarc vocea lui Nelly Ciobanu. Îmi pare rău că în majoritatea înregistrărilor de pe youtube.com (precum aceasta, de la BBC3), nu se regăsesc şi vocalizele de la început. Femeia cîntă extraordinar de bine.

Ce este cu adevărat remarcabil la prestaţia Moldovei, este faptul că au luat în seamă unul dintre fundamentele Eurovisionului, acela de a transmite spiritul naţional. Şi nu e vorba neapărat de muzica folclorică, ci de spectacol. Intraţi în orice duty-free din aeroporturile româneşti şi o să vedeţi, la vînzare, motive populare pe care, se speră, le vor cumpăra turiştii. Toate acele motive (şi mă refer aici la formele mai mult sau mai puţin geometrice pe care le-am văzut pe display-ul din fundalul scenei) au fost folosite şi încă foarte bine.

Nu cred că românii au acordat 12 puncte Moldovei neapărat pe criterii geopolitice. Aş spune că au votat pentru le-a dat un sentiment puternic de mîndrie naţională. Acea mîndrie pe care n-au putut să o simtă cînd pe scena de la Moscova a urcat Elena Gheorghe.
“Xeroxita cronică”

Şi ca să nu mai lungesc textul, trebuie să spun ce ziceam şi aseară, pe Twitter: a remarcat cineva cîte ţări din regiunea noastră au venit cu piese copiate după melodiile de succes din anii anteriori? Şi nu mă refer doar la România. E, probabil, ceva generalizat, care mă face să-mi aduc aminte de comportamentul din online-ul românesc: trăim cu impresia că, dacă vom copia modele de succes, vom reuşi să le şi implementăm cu acelaşi succes. Ni s-a demonstrat, încă o dată, că este un principiu cît se poate de fals. Ne-om pricepe noi foarte bine la copiat, dar cu ce ne ajută? Că succesul nu se vede.

Reactia mea la acest articol (publicata de altfel ca si comentariul pe blogul respectiv) este:

Cateva observatii:
1. De acord 100% cu Moldova! Asta e muzica lor nationala si merita s-o auda toata Europa…fie ca vor castiga sau nu!
2. Manelele alea de zici tu sunt si cazul celebrului Arash??Ca Arash cred ca avea mai multe albume vandute ca toti ceilalti participanti la un loc(cu exceptia francezei Patricia Kass)….
3. Daca la moldoveni accepti, la turci de ce nu accepti? Aia e muzica turceasca ! Ei cu ea vin! Din strainatate, toata muzica noastra populara are acelasi ritm! La fel, toata muzica turceasca e la fel!!! Sau asa ni se pare noua!
4. Principiul de vot e la fel si la finala eurovision. Votul tarilor inseamna 50% cum voteaza telespectatorii si 50% juriul. Doar ca oamenii, mai falsi de felul lor, nu arata separat voturile! Spun direct: VOTURILE ANGLIEI, ROMANIEI … se duc catre … Nu stiu daca luam mai multe voturi cu Blaxi Girls…dar nu cred ca ne faceau de ras.
5. Norvegia a avut joc scenic, nu melodia ca atare(voce sau linie melodica). Asta nu e concurs de povesti, nu crezi??
Mai multe despre parerile mele vizavi de eurovision am scris pe blogul meu! Urmeaza sa postez si postul tau, ca si o alta parere…
Zi buna!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s