UPDATE: Pentru un strain vorbitor de engleza discutia asta e absurda. Baga un google translate si e in ceata totala. La ei You inseamna si TU si DUMNEAVOASTRA. Si culmea, inseamna pana si VOI… O fi bine?
Salutare tuturor,
Sunt deosebit de onorat de faptul ca gazduiesc aici noua dezbatere BLOGSTORMING. Desi recunosc, pentru asta va trebui sa scriu un articol asa cum nu sunt obisnuit sa scriu. Unul neutru, in care parerea mea sa nu fie prezenta. Ok, recunosc, sunt utile si astfel de articole, desi imi suna mai mult a forum decat a blog.
Lasam detaliile tehnice si trecem direct la subiect.
Asadar propun ca si tema POLITETEA. Si ca si intrebare generala, as vrea sa mi se raspunda la: CAND NE ADRESAM CU „DUMNEAVOASTRA” UNEI PERSOANE? Si pe ce considerente.
Inainte sa pun efectiv intrebarile, as prezint argumentele pentru care am ales aceasta tema:
1. Tema porneste de la discutia pe care am avut-o cu un amic. Nu vreau sa intru in detalii, nu vreau sa-l pun pe el in situatii ciudate/stanjenitoare. Spun doar ca acea discutie mi-a starnit interesul pentru aceasta tema.
2. Este o tema la care cu totii ar trebui sa avem un raspuns. Daca la alte teme, de exemplu, precedenta, cu eutanasia, se pot gasi oameni care sa spuna „nu ma pasioneaza discutia, nu e pentru mine”, de data asta nu mai au nicio scuza. Este o situatie intalnita in viata de zi cu zi. Nu o putem evita. Incostient, facem o alegere. Aici as vrea doar sa o justificati.
3. Am nevoie de argumentele voastre. Vreau sa vad daca modul in care gandesc eu este unicat. Sau APROAPE unicat. Nu voi spune parerea mea din prima, ca sa nu influentez. O sa mi-o spun pe parcurs, printr-un comentariu.
Precizari terminologice nu am sa fac, mie mi se par „evidenti” termenii. Asa ca trec direct la intrebari:
1. Cand va adresati cu dumneavoastra unei persoane? Care sunt, in opinia dumneavoastra, principalele caracteristici ale unei persoane pentru a va adresa cu dumneavoastra acesteia?
2. Cand folositi apelativele DANSUL/DANSA/DUMNEALUI/DUMNEAEI/DUMNEALOR? Ce caracteristici trebuie sa indeplineasca o persoana pentru a folosi acest apelativ atunci cand vorbiti DESPRE aceasta? Este vreo diferenta intre persoana din prima categorie si persoana din a II-a categorie(ca si caracteristici)?
3. Va place sau va displace sa vi se vorbeasca cu dumneavoastra? Ati fost deranjat vreodata ca vi s-a vorbit cu dumneavoastra?Sau dimpotriva, ca vi s-a vorbit la per-tu? La ultima situatie: cum ati reactionat? Ati cerut vreodata cuiva acest lucru? Daca da, as dori o argumentatie cat mai completa.
4. Folositi si apelative de genul MATA, DUMNEATA ETC? Ce parere aveti despre acestea? Fata de ce persoane le folositi si cine considerati ca le foloseste cu precadere?
Acum voi da niste caracteristici. Vreau sa stiu in ce masura sunt relevante. Nu inseamna ca va repetati daca imi raspundeti la toate intrebarile. Vreau doar sa stiu daca aceste caracteristici sunt sau nu relevante si de ce.
5. Varsta este relevanta? Si in ce masura?
Si aici putem avea situatiile:
– sunteti de aceeasi varsta cu interlocutorul;
– sunteti mai in varsta;
– sunteti mai tanar(e relevant si cu cat).
In toate aceste situatii trebuie revenit la intrebarea numarul 3. Daca va place ca cineva mai tanar sa va tutuiasca? Sau preferati sa va vorbeasca cu dumneavoastra?
De asemenea, este o limita de varsta de la care unei persoane trebuie sa i te adresezi cu dumneavoastra, indiferent daca e mai mare sau mica?
6 Este relevanta profesia ori, pompos vorbind, statutul social?
De exemplu, X este cadru didactic tanar, de vreo 30 de ani. Femeia de serviciu din scoala este aproape de pensie, are 50 si ceva de ani. Este relevanta profesia? Sau trebuie luata in considerare doar varsta? Puteti da si alte exemple. Si incercati sa va puneti in pielea ambilor. Dar sa fiti si neutru.
Poate fi intalnita situatia in care: eu ca profesor i-as vorbi cu dumneavoastra, dar obiectiv vorbind, n-ar trebui sa fac asta. Ori: ca femeie de serviciu mi-ar conveni sa mi se vorbeasca cu dumneavoastra, dar obiectiv vorbind, unei femei de serviciu nu ar trebui sa i se vorbeasca asa. Nu inseamna ca asta e parerea mea, este doar un exemplu de posibila argumentatie. Din acest motiv as dori sa va puneti in locul fiecaruia?
7. Conteaza caracteristicile PERSONALE ale omului? Cu alte cuvinte, respectul si-l castiga fiecare nu doar prin profesie, ci si prin felul lor de a fi?
In cazul in care ati mai indicat si alte caracteristici relevante, va rog sa le justificati aici!
Acum voi da cateva situatii concrete. As vrea, la fel ca mai sus, sa va puneti in situatia ambelor parti. Si sa spuneti, ca o a treia optiune, cum ar fi corect. Cum ar veni, care parte are dreptate? Iar daca aveti situatii concrete, e indicat sa le povestiti. Chiar daca situatia concreta e doar auzita/cunoscuta, nu si traita efectiv de voi/dumneavoastra. Si as dori sa raspundeti daca vi s-ar parea normal sa CERETI intr-o anume situatie sa vi se vorbeasca cu DUMNEAVOASTRA? Sau dimpotriva, la per tu. Ori daca ar fi normal ca una din parti sa ceara expres acest lucru.
8. In relatia cu parintii ori bunicii, care varianta e cea corecta: tu ori dumneavoastra? Ori poate variantele alternative: mata, dumneata etc? Dar in relatia cu alte rude? Este vreo limita in acest sens ? Voi/dumneavoastra(folosesc aceasta sintagma pentru a nu influenta in niciun fel dezbaterea) il folositi?
9. In relatia UCENIC/MAESTRE care varianta este cea corecta: dumneavoastra ori tu? Si nu va ganditi neaparat la ucenicia aia clasica, la mestesugari. Ne gandim si la avocati(un stagiar in relatia cu avocatul sau), la doctori ori la oricare alta meserie.Si tot aici, este vreo diferenta intre adresarea INTRE 4 OCHI si adresarea CAND SUNT ALTII DE FATA? Schimba acest aspect complet situatia? Sau tot aici: relatia doctor-asistenta, profesor-femeie de serviciu; poate chiar director-femeie de serviciu.
10. In relatiile inter-colegiale, cum e indicat sa te adresezi unui coleg mai in varsta? Sa zicem, unui coleg de facultate care are 40 de ani? Dar invers: daca sunteti in situatia acelui coleg, cum ati prefera sa vi se adreseze colegii? Puteti translata aceste situatii si la colegii de servici, desi acolo situatia poate fi un pic diferita.
11. In relatiile student-profesor, este recomandat ca studentii sa se adreseze profesorului la per tu? In ce situatii? Ati trait/intalnit/auzit astfel de situatii?
(la fel, daca nu sunteti, imaginati-va ca sunteti profesor; cum va simtiti sa vi se vorbeasca la per tu din parte unor studenti?)
Astea au fost toate situatiile gandite de mine. Repet, daca mai aveti altele, le puteti expune. Astept cat mai multe opinii.
Salutari RESPECTUASE tuturor!
S-o ardem studenteste 
mda:)
dansul/dansa nu sunt pronume de politete, desi multa lume le foloseste astfel, eronat. verifică.
voi începe cu părerea mea proprie: degeaba te adresezi unei persoane cu dumneavoastră, dacă nu îl respecţi de fapt.
şi acum să răspund:
1. folosesc întotdeauna apelativul dumneavoastră în relaţiile cu persoane pe care le văd prima dată, cu persoane mai în vârstă şi în relaţiile profesionale. şi în situaţiile în care exclud o eventuală relaţie de apropiere.
2. nu folosesc niciodată aceste apelative. când vorbesc despre cineva cu care în mod obişnuit nu am relaţii care să permită folosirea apelativului de persoana a doua singular, folosesc expirmarea de genul domnul sau doamna x, întotdeauna numele de familie, niciodată prenumele.
3. de o vreme mi se vorbeşte mai des cu dumneavoastră decât cu tu, poate şi pentru că nu mai am 20 de ani, dar insist de multe ori pe adresarea la persoana a doua singular, chiar dacă interlocutorul meu este mai tânăr decât mine. totuşi, nu accept adresarea per-tu de la persoane care au o anumită doză de vulgaritate şi familiaritate şi pe care nu le cunosc, iar prima impresie nu este una tocmai bună.
4. nu folosesc aceste apelative, le-am întâlnit însă în copilărie. mi se par cumva… demodate. 🙂
5. nu cred că vârsta este cea care dă neapărat modul de adresare. revin la ceea ce am spus iniţial, până la urmă politeţea nu este un cerc închis, strict legată de modul de adresare. dacă nu este dublată de respect este.. nulă.
6. femeia de serviciu este şi ea un om ca toţi ceilalţi. dacă este mai în vârstă decât mine, mă voi adresa ei cu dumneavoastră. totodată medicul curant al părinţilor mei, de exemplu, este mai tânăr decât mine şi totuşi mă adresez lui cu dumneavoastră, nicidecum cu tu. statutul social are relevanţă în anumite situaţii.
7. desigur că contează caracteristicile personale. sunt oameni care au o ţinută morală deosebită şi care impun prin aceasta respect. până la urmă unui mentor nu i te adresezi ca unui prieten de petreceri.
8. în relaţia cu rudele mele mai vârstnice sau mai tinere folosesc apelativul tu şi prenumele. nepoţelul meu îmi spune „mătuşa mea” doar când se răsfaţă. 🙂
9. aici vorbim deja de poziţii sociale diferite. uzual cel inferior foloseşte persoana a doua plural, dar în ultimii ani această regulă s-a mai estompat, importându-se modelul american. nu ştiu cât ar putea influenţa (negativ) o relaţie de acest gen.
10. colegii mei sunt mai tineri şi mult mai tineri decât mine. de pildă secretara noastră… îmi spune pe numele mic. 🙂
11. în relaţiile profesor-student se foloseşte persoana a doua plural. este, cred, cea mai răspândită formă de adresare, personal nu cunosc vreun profesor care să ceară elevilor sau studenţilor săi să îl apeleze la persoana a doua singular.
totuşi, atunci când este vorba de un trainer, acesta insistă întotdeauna (cu rare excepţii) pe adresarea la persoana a doua singular, deşi trainingul tot o activitate de învăţare este.
una peste alta, ca o concluzie, nu cred că politeţea se rezumă la modul de adresare ci este legată şi de felul de a vorbi, de amabilitate, bună cuviinţă. adresarea protocolară însoţită, de exemplu, de o seamă de cuvinte vulgare, numai politeţe nu este.
scuze… am scris cam mult. 😀
@Victoria: as dori un raspuns mai detaliat.
@Cristina: corect. Dar atunci de unde aceasta CONFUZIE? Cand vorbesti despre un coleg suna cam ciudat sa-i zici DANSUL? Cand vorbesti despre un profesor suna „politicos” DANSUL.
M-am informat, pronume de politete este DUMNEALUI. Totusi, este des folosita varianta DANSUL. Aici eu ca sociolog ar trebui sa dau un raspuns. De ce au devenit obisnuinte formele incorecte?
@Psi: O observatie interesanta legata de nume si de prenume. Si ma dau exemplu pe mine. E mai politicos sa mi te adresezi DOMNULE CALINESCU decat DOMNULE EMIL? DOMNULE EMIL(sau prescurtat DOMNU’ EMIL) e mai putin politicos?
Sau poate ar fi indicata folosirea ambelor nume: DOMNU’ EMIL CALINESCU…
Inca astept opinii 🙂
domnu emil sau dumnule emil e ca trasul de şireturi… sau foloseşti numele sau mai bine taci din gură! 🙂
cum ar suna doamna psi? 😆
Total de-acord!
[…] Editia cu numarul 9 a Blogstorming se desfasoara pe blogul lui Emil Calinescu si propune spre dezbatere un subiect foarte interesant: -Politete: cand si cum? […]
Interesant subiect de discutie, inca incerc sa conectez punctele atinse de tine pentru a incepe sa-mi exprim parerea!
In principiu atunci cand vorbim despre politete vorbim si despre un mod de manifestare a respectului aratat unei persoane, indiferent de varsta, indiferent de statut social, respect ce de obicei este dobandit! Sunt multe insa cazurile cand respectul este impus, cum este cazul raporturilor sef/angajat, profesor/elev, ofiter/subofiter etc…!
Sub nicio forma insa, politetea nu trebuie confundata ca fiind definitorie pentru a arata respect unei persoane, pentru ca este doar un mod complementar de exprimare in relatiile inter-umane unde respectul este definit si de multitudinea acestor relatii, rezultatul si modul de desfasurare al lor 🙂
Liviu , aşa cum am şi spus eu , nu doar formula este definitorie , însă te-aş completa spunând ca da , e un mod complementar dar obligatoriu într-o formulă de adresare mai ales în relaţiile sociale în care prietenia nu are nimic a face .
Foarte interesanta tema discutiei, si eu m-am intrebat de multe ori oare cum e bine sa ma adresez unei persoane pe care o intalnesc prima data. Ei bine, am sa spun punctul meu de vedere, foarte pe scurt. Eu ma adresez unei persoane la fel cum mi se adreseaza ea.
Sunt anumite persoane care prefera modul ”politicos” de adresare, altele care prefera modul ”prietenos”. Respect dorinta fiecaruia si ma adresez ca atare. Eu prefer modul ”prietenos” adica la persoana a doua, singular….in general nu imi place sa mi se adreseze cineva cu dumneavoastra, doamna Alexandru etc… decat in anumite situatii, pe care prefer totusi sa nu stau sa le enumar aici 🙂
Indiferent cat sus as ajunge, ce pozitie inalta as atinge in societate, tot forma de adresare prietenoasa as alege-o. Adica, as prefera sa mi se spuna pe nume fara dumneavoastra, titluri si alte apelative care ma plictisesc. Si ca sa inchei, in liceu aveam un diriginte, domnul Enescu, profesor de psihologie, logica si economie. Ei bine domnul profesor intotdeauna ni se adresa noua, elevilor cu dvs.
ceva de genul ,,domnisoara Calin, poftiti lucrarea”
Vreau sa spun ca respectul intr-o conversatie dar si in viata de zi cu zi trebuie sa existe de ambele parti, in mod egal, indiferent de pozitii sociale.
Cred totusi ca ar fi bun de studiat in ziua de azi codul bunelor maniere pe care recunosc, nu am reusit sa-l citesc pana in prezent.
Ok, am revenit 🙂 Legat de punctul 6, imi pare ca in perceptia multora politetea este o forma de comunicare impusa sau care trebuie folosita doar intr-un singur sens, ceea ce mi se pare complet gresit, caci asta ar insemna ca si respectul sa fie doar aprecieri pe care le ai fata de cineva dar nu si viceversa! Politetea imi pare mie, ca trebuie musai sa fie in ambele sensuri, caci altfel chiar nu vad rostul folosirii ei, fiind inutila folosirea unor expresii de gen daca se desfasoara doar intr-o directie, deci da, profesorul din exemplul tau, Emil, trebuie deasemenea sa se adreseze politicos femeii de serviciu, chiar daca in perceptia majoritatii, a fi femeie de serviciu este o meserie josnica sau mai stiu eu cum! Ambii, atat profesorul cat si femeia de serviciu, sunt colegi pana la urma, caci ambii isi au statele de plata sub semnatura aceluiasi sef/director..asta daca ar fi sa examinam in aprofunzime! Apoi, da, varsta, deasemenea nu trebuie pusa ca si conditie pentru politete, caci la fel de bine cum o persoana de 20 de ani se poate adresa cu dumneavoastra unei alte persoane mai in varsta, la fel trebuie si viceversa!
Bună seara, Domnule (Emil cu E mare) Călinescu! 😀
Să-mi dau și eu cu părerea:
1. Mă adresez cu ”dumneavoastră” în cazul în care persoana cu care vorbesc nu îmi este cunoscută, dacă relația e strict profesională și nu am nicio altă legătură cu X, dacă persoana este mai în vârstă (cu excepția anumitor relații, de exemplu de rudenie sau în cazul unor prieteni de familie foarte apropiați). Dacă persoana în cauză are ”sânge albastru” nu voi folosi ”dumneavoastră” ci formule de tipul: Alteță, Sire, Madam, Alteța voastră princiară/regală, Majestate, etc…
2. Dânsul / dânsa aș putea folosi dacă m-aș referi la vite, nu la oameni. Îmi zgârie timpanele aceste formule de adresare, foarte comune de altfel, dar lipsite de bun gust. Cât despre dumnealui/dumneaei… depinde CU CINE vorbesc despre acei oameni. Între rude/prieteni/amici/colegi de fac. nu am să le folosesc. În rest cam da.
3. Nu-mi displace să mi se vorbească cu ”dumneavoastră”, din contra, e o formă de respect. Mă deranjează să mi se vorbească la ”per-tu” dacă persoana în cauză nu mă cunoaște și nu avem niciun fel de apropiere (cu unele excepții, de ex. colegi de facultate). De cele mai multe ori nu atrag atenția, eu folosind în continuare apelativul ”dumneavoastră”. Alteori încep și eu a vorbi la per-tu sau atenționez. Sunt situații și situații… În orice caz, este preferabil ca persoana căreia te adresezi să îți spună că puteți vorbi la per-tu, nu să începi tu așa din prima 🙂
4. Mata și dumneata sunt ”țărănisme”. Nu le-am folosit niciodată și recomand celor care le folosesc (în principiu țărani, nu neapărat la propriu) să nu vină cu ele și în alte forme de ”așezământ”.
5. Vârsta e un factor secundar, contează mai mult tipul de relație pe care îl ai cu persoana în cauză; am vorbit despre asta mai sus. Am să mă adresez cu ”dumneavoastră” persoanelor mai în vârstă, în general. Cu cât mai în vârstă/ mai tinere? Cu oricât (exceptând puștanii pre-liceu).
6. Nu are relevanță profesia. Am să folosesc formulele de politețe în toate relațiile profesionale și în toate cazurile mai sus menționate, indiferent de statutul social. Mai dau un exemplu apropiat nișei: mă duc cu prietenii la o cafenea; mulți dintre ei se adresează chelnerului/chelneriței vorbind la per-tu… eu folosesc întotdeauna ”dumneavoastră” în aceste cazuri și pretind același lucru, indiferent de vârsta celui în cauză, așa mi se pare normal, în fond nu cunosc persoana respectivă, relația e una profesională.
7. Nu.
8. Cu rudele apropiate mă tutuiesc și le spun chiar pe nume (chiar ei mi-au cerut acest lucru – părinți, bunici, unchi și mătuși). Sunt și rude mai îndepărtate cu care nu prea am nicio treabă și cu care folosesc ”dumneavoastră”, dacă nu mi se indică altfel.
9. Dacă relația e pur profesională, voi apela la formule de politețe. Dacă suntem și apropiați, e posibil să recurg și la ”per-tu”, la cererea sau cu acordul celuilalt. În schimb, în mediul profesional, când sunt și alții de față, voi folosi ”dumneavoastră”, indiferent de amiciția din spatele cortinei.
10. În cazul colegilor de facultate, dacă suntem de vârste apropiate și interacționăm pentru prima dată, voi cere permisiunea de-a vorbi la per-tu. Dacă mi se adresează ei primii tutuindu-mă, nu mă deranjează. Dacă disproporția de vârstă este măricică, voi întreba care sunt preferințele interlocutorului. Mai depinde și de comunitate…
11. Nu, nu este indicat, cu excepția situației în care profesorul cere asta.
Imi permit sa intervin in discutie. Si incep cu ultimul punct(restul intr-un comentariu viitor).
Asadar, am intalnit toate situatiile:
– la un seminar o profa a fost intrebata cum ar trebui sa ne adresam ei; ea a raspuns foarte sincer CUM SIMTITI VOI…poate vi se pare taranism din partea unui student sa intrebe asa, dar mie mi s-a parut asa de naturala intrebarea…;
– la altele profii ne rugau sa ne adresam la per tu;
– la drept insa(a 2a facultate) am avut o profa mai tanara ca mine… pentru ca am simtit-o eu distanta si pentru ca pana si ea se adresa cu DUMNEAVOASTRA ma adresam rece si distant cu DUMNEAVOASTRA …dar sincer, eu daca as vedea pe strada o persoana de varsta ei sub nicio forma nu i-as vorbi cu dumneavoastra.
(am anticipat niste raspunsuri 😀 )
Astept si alte replici si o sa revin cu comentarii !
Bună seara , bună seara gazdă , bună seara musafiri !
Politeţea nu consta in mod obligatoriu in formula de adresare . A fi politicos se leaga de prea multe pentru a putea spune ca doar formula face diferenta .
Din punctul meu de vedere formula politicoasă si „rece” este „dumneavoastră” , Aceasta este o formulare impusă de o anume pozitie , stare , vârsta , relatie . Formula obişnuită , prietenoasă , aş spune , este folosirea persoanei a II-a . Pe de altă parte dânsul , dânsa , dumneata , mata , etc , este formula „caldă” , formula de mijloc , modul de adresare când vorbim cu o persoană dragă dar careia din punct de vedere a vârstei şi nu doar , nu ne putem adresa folosind „tu” . Este şi această o formulă de respect dar pentru cineva apropiat sufletului , să zicem .
Eu unul folosesc pentru persoanele necunoscute indiferent de varsta şi în functie de respectul ce-l „impune” celălalt prin comportament , prestanţă , iar in rest persoanelor apropiate mie si de care sunt legat într-un fel sau altul prieteneşte cel puţin cu formula dumneata . Eu aşa cred că aşa e corect .
Chiar, respectul sta doar in formula de adresare? Daca ne adresam unei persoane la per tu inseamna ca o respectam mai putin?
Vedeti un profesor careia i se adreseaza elevii/studentii la per tu inferior unuia „clasic”?
Nu nicidecum , eu aşa consider , deaceea am şi spus că dumneavoastră este o formulă „rece” şi folosita atunci când respectul şi „distanţa”impune şi modul de adresare specific .
Bineînțeles că respectul și politețea nu constau doar în formula de adresare. Aceasta e doar o formă, care trebuie întărită de atitudine/ conduită/ comportament.
Respectul obligă la atitudine/conduita/comportament iar acestea la randul lor obliga formula de adresare , ele co-există şi sunt inseparabile . Eu asa vad lucrurile .
Bun găsit, Emil, și felicitări pentru subiectul propus!
Povestea aceasta cu politețea, din punctul meu de vedere, nu rezonează cu pronumele de „politețe” sau cu apelativele. Sigur că am în vedere poziția (funcția) interlocutorului meu, atunci când mă adresez acestuia, ținând cont de moștenirea acestui popor, permițându-mi să o denumesc „moștenire lingvistică”. Respectul și politețea nu se regăsesc în aceste pronume folosite în comunicare, ci în modul cum comunicăm și în grija exprimării (nelezând înterlocutorul). Mai repede o găsesc ca o modalitate de a menține o „distanță” de interlocutor, impunând o limită a permisivității. Vârsta și funcția unei persoane impun aceste limite. Cunosc persoane cu un statut „impunător” și copleșitor din punct de vedere al „amprentelor” profesionale și cărora mă adresez folosind prenumele și pronumele „tu”, iar respectul este profund. Eu consider că respectul și politețea îți este impusă (sau o impui) prin ATITUDINE .
Din păcate, sunt încă unele persoane care nu sunt obișnuite să păstreze respectul și politețea decât prin impunerea în comunicare a acestor apelative.
Subscriu !
Bună seara, oameni buni! Emil, felicitări pentru găzduirea acestei ediții Blogstorming!
Legat de subiect, politețea merge mână-n mână cu respectul de sine în primul rând și respectul pentru cei din jur. Adresarea cu „dumneavoastră” se impune pe considerentele vârstei. Nu mă voi putea adresa unei persoane în vârstă la per tu, decât în cazul în care mi se permite și mi se cere expres.
Relațiilor ierarhice le aplic, de asemenea acest tip de adresare. Este o simplă dovadă de respect pentru experiența în domeniu a persoanei cu care comunic.
Referitor la modul la care mi se adresează interlocutorii, pot spune că nu am avut vreodată pretenția de „dumneavoastră”, asta pentru că și vârsta mea permite o adresare non-conformistă, dar nu mai puțin respectuoasă :D.
În relațiile cu părinții nu cred că se poate pune problema de corect / incorect. Este o chestiune intimă și ține strict de cei implicați. Am persoane în jurul meu care se adresează cu „dumneavoastră” părinților, dar am și cazul meu care mereu am fost la per tu cu mama și tata. Fiecare se exprimă cum simte! 🙂
Ar mai cazul când îţi este adresată formula „dumneavoastră” indiferent de categoria din unde vine si care un pic forţeză reciprocitatea , zic eu .
scuze pentru exprimarea ce lasa de dorit , ma grabesc si am naravul sa nu recitesc ce am scris .
Reciprocitatea, precum respectul se câștigă! Dacă mi se vorbește cu „dumneavoastră” într-un context nepotrivit și ieșit din tipar, nu voi răspunde la fel! Eventual, voi îmbrăca discuția într-o glumă puțin ironică, dar bine țintită pentru a se înțelege că nu este cazul de politețe forțată!
– Se vorbeste cu „dumneavoastra” cand orice induvid doreste si necesita aceasta adresare, normal daca exista o diferenta ierarhica si o institutie o impune o fosesti, ori daca o persoana oarecare pe fond societal impune necesarul respect prin nobelete sau stima, exista si un respect impus de varsta…
– Cine doreste isi apeleaza rudele prin pronumele personal de politete „dumneavoastra”, daca e dorinta familei (de stimabili in mprtii lor)
– DANSUL/DANSA sunt doar pronume personale si se folosesc cand se doreste si nu neaparat cu persoane care impun respect sau se cere o stima anume
– MATA, DUMNEATA eu unu le folosesc doar cu persoane apropiate
O intrebare pentru voi toti. Am zis partial in articol, dar nu a muscat nimeni momeala
Diferenta dintre romana si engleza e relevanta pentru felul nostru de a fi? La noi e TRADITIE sa vorbesti cu dumneavoastra?
Stiam de prin facultate ca pentru a studia cultura unei tari trebuie sa-i studiezi si „particularitatile lingvistice”. Se aplica si aici?
Engleza e o limbă foarte săracă, ce te-aștepți de la ”barbari”?… Nu e de mirare că e de circulație internațională (se învață ușor alea ”1000 de cuvinte”).
am uitat să pun (sic!) – nu săriți pe mine!
Englezii de altfel, au un tact deosebit în conversații. Acel ”you universal” al lor este întărit de alte cuvinte care îl fac sau nu să fie politicos.
Particularitati lingvistice, intradevar, insa imi pare ca e putin cam superficial spus, caci daca e sa preluam acele particularitati atunci trebuie sa ne raportam la un ”total” si nu doar la cateva anume! Politetea a fost si este o necesitate pentru multi, o modalitate de interactionare dar si un mod, ”folosind politetea intr-o convorbire va reusi sa evite sa jigneasca fara sa.si dea seama”! Sunt multe, foarte multe de luat in calcul, cum de asemenea trebuie luate in calcul diferentele lingvistice dintre limbile de provenienta latina si cele de provenienta germanica, spun asta pentru ca exprimarea nu este cea corecta atunci cand te referi la englezi… ”you sir …you madame” fiind forma de exprimare politicoasa si nu doar un simplu ”you”, deci diferente din punctul asta de vedere nu prea sunt, cum de altfel nici intre limbile din aceeasi familie nu prea exista, ”lei signore, lei signora” = ”dumneavoastra domnule/doamna”
De asemenea e greu de spus traditie, atunci cand vorbim despre modalitati si moduri de adresare ci mai mult de obisnuita (nu obiceiuri), stiu seamana intre ele dar nu sunt una si aceeasi, cum de altfel obiceiurile unei societati, culturi, nu pot fi percepute exact, atunci cand ii examinezi de la distanta, numai poate sa.ti formezi o parere, caci adevarata insemnatate a intelegerii unei culturi este s.o examinezi din exact locul unde ea exista! Parerea mea 🙂
era un articol cu momeli? 🙂 mie mi se pare că ai redus, prin întrebări, tema discuţiei de la politeţe la modul de adresare.
şi ca să îţi răspund, apropo de cultură şi tradiţie, curentul actual, de promovare a tot ceea ce este american, mie personal nu mi se pare a ajuta identităţii şi culturii noastre. nu tot ce este adus de afară se pliază pe felul nostru de a fi.
[…] inchei fara sa-mi expun si eu punctul de vedere. AICI este articolul original, iar in continuare veti putea citi raspunsurile […]