Blogging din suflet … blogging CUminte!

Ceilalti participanti la concurs: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10  11 12

Salutare din nou,

Mentionez ca incepe sa-mi placa „concursul” BlogPower. A ajuns la cea de-a 14-a editie. Pe scurt, se da o tema de dezbatere, iar bloggerii trebuie sa scrie despre ea. La ei pe blog. Apoi lasa link-ul acolo. Si se voteaza. Nu am participat la toate editiile, unele teme nu m-au atras, dar de data asta tema chiar imi place. Da, cum ar zice cantecul: NE PLACE, NE PLACE, NE PLACE PLACE PLACE. Si da, scopul meu nu este sa castig. Eu scriu parerea mea, in stilul meu, nu conteaza daca voi castiga sau nu. Si asta voi face si acum.

De data asta tema este:
„Cuvinte din minte, cuvinte din suflet; de ce ai început să scrii? Ce simți când scrii? Cu sufletul sau cu mintea, tu cum scrii?”

Si mentionez, e o tema incitanta. Relatia dintre suflet si minte. Care sa fie oare?

La mine e simplu: mi-am inceput acest blog tocmai datorita „sufletului”. Vroiam sa pun la un loc toate chestiile care-mi starnesc ceva in mine. Sentiment poate fi si ura, poate fi si iubire. Sentiment poate fi si enervare, dar si un acord in ala(DA DOMNE, UITE UNUL CARE GANDESTE CA MINE). Sentiment este si unul de buna-dispozitie. Da, bancurile starnesc in mine ceva. Ma fac sa ma simt bine. Si le postez. Inainte mai des, acum mai rar.

Uneori, datorita sentimentelor, am sarit calul. Recunosc. Unul din primele articole „Care au facut senzatie” in blogosfera a fost cel in care-mi atacam o fosta colega de facultate. Care ajunsese „cadru didactic”. Da, adica tinea seminarii. Nu dau link-ul, se gaseste. Cine e cititor fidel stie despre ce e vorba. Am scris intr-o seara, cand eram enervat la culme. In alt context si calm, n-as fi facut-o. Dar am facut-o atunci. E adevarat, mi-am asumat consecintele.

Acum poate nu mai sunt asa. Poate si pentru ca am imbatranit. Sau poate pentru ca doresc sa evoluez. Nu trebuie sa am cititori exclusiv dintr-o singura zona. Da, nu sunt adeptul „nisarii”. Eu scriu tot ce e legat de mine. Si de starile mele. Iar uneori ma uit cu placere la unele articole scrise acum 3-4 ani. Le citesc si parca vad pe altcineva. Parca nu-s eu. E alt eu.

Acum sa revenim la minte, relatia ei cu sentimentele poate fi rezumata la: TREBUIE SA NE JUSTIFICAM SENTIMENTELE. Sau ma rog, asa cred eu. De exemplu, ura e un sentiment. Iar eu sustin ca urasc zapada. Trebuie sa argumentez asta. Desi e o parte de subiectivism, e si ceva realist. In mod realist, nu am de ce s-o iubesc. De asemenea, urasc firma apple. Ori urasc orice altceva. Trebuie sa justific asta, nu?

Iar sentimentul pe care-l am de multe ori este de „descarcare”. Trebuie sa ma „Descarc”. Am niste sentimente negative in mine. Trebuie sa le exprim undeva. Altii se duc la sporturi sangeroase, altii se duc si injura in carciumi. Io-s mai elevat cica: injur pe blog. Diferenta e ca pe mine ma poate citi oricine, nu doar cei prezenti intr-un anumit moment intr-o crasma.

Da, exista si sentimente pozitive pe blogul meu. Uimitor, dar adevarat. Sunt si lucruri care-mi plac. Imi plac filme, imi plac locuri. Spun pe unde mai merg, spun ce fac p-acolo. Imi creeaza o anumita stare.

Iar starea „de final”, in care vezi ca esti apreciat pentru ceea ce scrii, e ceva superb. Sa vezi ca esti citit, sa vezi ca esti apreciat. Da, uneori sa fii criticat. Dar si critica inseamna ceva: existi! Esti important!

Nu, nu trebuie sa scrii ce vor sa auda altii. Trebuie sa scrii parerea ta, si apoi sa vezi cati sunt de acord cu ea. Iar dau exemplul cu Vama Veche: nu-mi place acel loc. Am scris asta, si voi mai scrie daca voi mai avea ocazia. Altii in locul meu s-ar fi abtinut. Eu am considerat ca dimpotriva, e de datoria mea sa scriu acele lucruri. Si sa vad cine mai e de acord cu mine.

In fond bloggul e un pasaport al tau. Te caracterizeaza. Asa cum te caracterizeaza scrisul de mana, asa cum te caracterizeaza modul in care tii un pix, modul in care fumezi, modul in care scrii sms-uri. E important sa arati cu adevarat sentimentele tale. Sa nu-ti fie rusine de ceea ce esti.

Da, rusine de ceea ce esti. Intreb sincer: cati bloggeri sunt ascultatori de manele? PUTINI, dar SUNT! Cati dintre ei ISI ASUMA ASTA? CATI DINTRE EI POSTEAZA MANELE PE BLOG! APROAPE NICIUNUL! Eu fac asta! Si ma MANDRESC CU ASTA! IMi da un sentiment de … sinceritate. Daca mie-mi place melodia X, o ascult, simt nevoia s-o impartasesc si cu altii. Nu primesc comentarii la ea, dar oamenii, pe ascuns, o asculta.

IN final, concluzionez: pe blog ar trebui sa ne justificam gusturile. Sa ne justificam sentimentele. Sa ne aratam asa cum suntem, cu bune si cu rele. Sa fim si realisti, dar si sufletisti. Sa fim noi insine. Oare cer prea mult?

Salutari BLOGOSFERICE tuturor!