Guest – post – Mozart, Metallica, Rihanna sau Guţă?

Buna, numele meu este Loredana Costina. Nu mai am un blog de ceva vreme, insa ma puteti gasi scriind, din cand in cand, despre relatii internationale si geopolitica, pe geopolitics.ro. In viata de zi cu zi, implementez proiecte, invat despre proiecte si lucrez la dezvoltarea a doua asociatii. Proiectul Scoala de Vara Geopolitics mi-a dat sansa de a-l intalni pe Emil Studentul Minune si uite aşa am ocazia de a scrie, astazi, aici.

Bună, dragi cititori ai celui mai minunat blog! Când am primit invitaţia de a scrie aici am spus, mai în glumă, mai în serios: “Voi scrie despre manele!”. Îi mulţumesc pe această cale lui Emil, că a avut încredere în mine în a aborda o temă atât de controversată şi în privinţa căreia ne situăm pe poziţii atât de diferite. Pe scurt, el ascultă manele, eu nu.

Sociologi şi psihologi de renume sunt de acord că muzica joacă un rol foarte important în viaţa noastră. Într-un interviu pe YouTube, pe care am avut plăcerea de a-l descoperi cu ocazia cercetării pe care mi-am impus să o fac cu ocazia acestui articol, Roger H. Brown, Preşedinte al Berklee College of Music, demonstrează că muzica este şi a fost unul dintre cele mai importante mijloace de comunicare de-a lungul întregii evoluţii a noastre ca specie. Cu mult înainte de istoria scrisă, am transmis poveşti, descoperiri şi informaţii despre noi înşine şi rolul nostru în univers, prin muzică. Astăzi, vechile cântece ale omenirii sunt subiect de studiu pentru antropologi şi poveştile pe care le spun au devenit mituri şi legende, însă cred că sunteţi cu toţii de acord că, chiar şi acum, fiecare dintre noi are măcar un cântec preferat care exprimă un sentiment sau un eveniment din viaţă mai bine decât toate cuvintele frumos aşezate în pagină, dar cărora le lipseşte…muzica.

Poate aşa se explică de ce am pornit un război al genurilor muzicale. La o simplă căutare pe google după cuvintele “urasc manelele” am primit aproximativ 158 000 de rezultate. Există de toate pentru fiecare: grupuri pe facebook, forumuri sau bloguri dedicate acestui subiect. Rockerii sunt ceva mai fericiţi, cu doar 8.760 de rezultate din care poţi alege dacă îi urăşti şi tu. Desigur, nici Rihanna nu e lipsită de anti-fani, şi nici măcar Mozart, deşi, în cazul lui, cred că numărul de “urători” declaraţi e clar mai mic, nu de alta, dar, deşi puţină lume îl ascultă şi îi apreciază muzica, nu e tocmai o dovadă de cultură să spui că nu îl înţelegi şi nu îţi place. Cumva, a blama manelele a devenit un mod de a-ţi arăta superioritatea. Eşti, s-ar părea, mai cult, mai deştept, mai rafinat dacă refuzi să asculţi manele. Dar ce anume ne determină să ne simţim aşa şi cum au ajuns manelele un gen muzical atât de dezagreat? Pentru mine, lucrul care mă ţine departe de ele se rezumă la versurile simpliste, tematica legată de duşmani, bani şi fetiţe şi rochiţele sumare ale fetiţelor care dansează, lasciv, în videoclipuri populate de bărbaţi cu părul gelat şi lanţuri mult prea groase. La fel cum stau departe de melodiile mainstream ale zilelor noastre, gen Inna şi Rihanna, din…cam din aceleaşi motive. Dar nu a fost mereu aşa…

Îmi amintesc şi acum melodiile pe care dansam prin casă şi primul casetofon. Mi-am petrecut o bună parte din copilărie pe muzica celor de la Abba, Depeche Mode, Richard Clayderman şi da, Celine Dion.  Apoi, mi-am făcut o bună prietenă care stătea la etajul doi şi cu care visam să îmi fac o trupă. Ca să mă pregătesc de marele debut care avea să mă facă celebră, am dansat pe Andre, Asia şi Sexy, cu un spray pe post de microfon. Şi, pe la 12 ani, am suspinat amândouă după ochii iubiţilor noştri imaginari, pe melodia celor de la LA. Nu ştiu cum s-a produs schimbarea, îmi amintesc destul de clar doar perioada în care m-am trezit ascultând Linkin Park şi Metallica. Cred că zbuciumului meu adolescentin i s-a potrivit mai mult asta. Nu am rămas nici aici, însă. Astăzi preferinţele mele muzicale nu mai ţin cont de genul muzical, ci mai mult de stare, de mesaj şi de ceea ce mă face să simt o melodie sau alta. Pe scurt, unicul criteriu este mă face să mă simt bine?

Nu ascult manele pentru că, din motivele mai sus menţionate, nu îmi dau o stare de bine, mie. Dar MIE ar trebui să fie cuvântul definitoriu când ne referim la muzică. Nu e nimic în sine rău la manele, aşa cum nu e nimic în sine rău la nici un alt gen. E o stare, un mod de exprimare şi da, ar putea fi susţinut că un gen sau altul este definitoriu unui grup sau altul, cu propriile caracteristici socio-demografice, însă a încadra pe cineva într-o anumită categorie doar după genul de muzică e cu siguranţă greşit. Manelist a devenit, în unele cercuri, sinonim cu incult, lipsit de bun simţ, sau, mai rău, ţigan, deşi cântecele specific ţigăneşti mi se par încărcate de atât de multă frumuseţe, chiar dacă nu înţeleg nici un cuvânt. Recunosc, mi-e şi mie uneori greu să înţeleg că nu e neapărat aşa, iar Emil e poate exemplul cel mai bun. Atunci când l-am selectat pentru şcoala de vară Geopolitics am avut curiozitatea de a afla cum se poate ca un tip care pare atât de deştept să asculte manele şi cum anume vede el acest gen muzical. A-l cunoaşte m-a ajutat să scap de câteva din propriile mele idei preconcepute. Cred că muzica rămâne un subiect absolut personal. E greşit să cataloghezi un om doar după muzica pe care o ascultă. E, în final, acelaşi tip de discriminare pe care o practicăm când judecăm un om după hainele pe care le poartă într-o anume zi, deşi nu l-am văzut niciodată până atunci, ca şi atunci când decidem dacă vrem sau nu în preajma noastră pe cineva după doar 15 minute de conversaţie, în care a reuşit să ne impresioneze cu o postură dreaptă îndelung studiată şi un ceas scump. Muzica e o parte importantă a noastră, dar nu e singura parte. Şi, între noi fie vorba, nu e nimic mai nepoliticos şi mai lipsit de rafinament, pentru noi, oamenii ăştia culţi care spunem NU malelelor, să stricăm o petrecere pentru că stăm îmbufnaţi pe scaun şi ne dăm ochii peste cap dacă, doamne fereşte, apare o nevinovată de manea în lista de melodii din acea seară.

Anunțuri

Posted on 17 Aprilie 2012, in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Găsesc muzica clasică oarecum depăşită , Rihanna nu este o artistă foarte bună(cel puţin aşa văd eu lucrurile) iar de Guţă nu discut. Rămâne Metallica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: