Guest – post: amintiri din copilăria studentului minune Călinescu

Scris ca guest-post pe blogul unei DADACE BONIBON !

Aşa cum v-am promis, pentru astăzi Dădaca Bonibon are un musafir de seamă, Emil Călinescu, un blogger cu priză la public. Dar mai multe, vă va povesti chiar invitatul.

,,Salutare din nou din deplasare. Emil Călinescu mă numesc, autor al blogului https://emilstudentulminune.wordpress.com/. Era să zic proprietar … Dacă până acum în deplasare mă caracterizăm drept STUDENT, DOCTORAND ȘI BLOGGER, de data asta trebuie să mai adaug ceva. Și zic SUNT OLTEAN.

Îi mulțumesc Aurei pentru provocare. M-a rugat să scriu despre … copilăria mea OLTENEASCĂ ! Și asta în condițiile în care ea este … moldoveancă ! Poate părea paradoxal (dar nu este).

Să începem așadar…

M-am tot lăudat PIN ALTI părți cum că aș fi NĂSCUT ÎN OLTENIA, dar CRESCUT ȘI EDUCAT ÎN PANTELIMON. În acest articol voi scrie despre prima parte. Copilăria mea oltenească.

Așadar, sunt născut la Slatina. Pentru cine nu știe, este reședința județului Olt, d-aici răsărind o grămadă de oameni cunoscuți. Putem începe cu intelectuali precum Ion Minulescu ori Nicolae Titulescu și să terminăm cu fotbaliști precum Gheorghe Craioveanu, Claudiu Niculescu, Răzvan Rât, Ionel Danciulescu ori Ionuț Luțu. Printre ăștia, peste câțiva ani, probabil mă voi număra și eu (în a ÎI-a categorie sigur nu, om vedea dacă va fi prima…).

Aici am copilărit până la vârstă de 7 ani … De ce doar atât ? Păi am fost născut la Slatina, unde am stat cu ai mei până în 89 (eu născut în 86). Atunci, în 89, ai mei părinți au cumpărat un apartament în București, iar ei au plecat să muncească acolo. Pe mine și pe fratele meu ne-au lăsat în grijă bunicilor până la școală, când ne-am dus în Capitală, să ne scolim. Deci cei 7 ani de acasă ai mei au fost acasă, la Slatina.

Iar sintagmă CEI 7 ANI DE ACASĂ este cu atât mai adevărată la mine cu cât eu nu am făcut grădiniță ) Da, pe vremea când Funeriu nu era ministru al educației (Și nici Băsescu președinte) grădiniță nu era obligatorie. Eram dat constant ba pe la o grădiniță, ba pe la altă, dar nu rezistăm mult : ba mă îmbolnăveam, ba nu-mi plăcea… Tot mai bine era acasă … (cică d-aia-s acua€™ așa antisocial).

Nu pot spune că am avut o copilărie A« fabuloasă A», să povestesc nebunii d-alea super-mega-extra. E adevărat, eu mă simțeam bine și Slatina a rămas și va rămâne oricând în sufletul meu. E adevărat, sunt unele chestii pe care mi le amintesc cu drag :

1. Mă ducea bunicul meu cu sania. Sania era veche, dar solidă. Știu că se chinuia săracul s-o care, și apoi să mă tragă pe mine. Nici atunci nu eram slab, chiar dacă n-aveam 100 de kile că acum. Țin minte (cred că am povestit asta) că mă dădusem cu sania la garaj p-acolo (blocul unde stau ai mei are garaje dedesupt, și e o pantă acolo că să ajungi la garage, și de multe ori mă dădeam acolo). Și apoi seară bunicul se dusese să pună sare p-acolo. Am fost atât de supărat … Dar mi-a trecut, că m-a dus ziua următoare în altă parte…

2. Țin minte și acum festivalurile de umor OLTENII ȘI RESTUL LUMII. Am reținut sintagmă și o tot folosesc. Este absolut fabuloasă expresia. Și chiar cred că oamenii ar trebui împărțiți pe lumea asta în OLTENI și RESTUL LUMII. Atunci descoperisem eu epigramele şi-mi plăceau la nebunie.

3. Țin minte ce rău mi-a părut când am părăsit Slatina pentru a merge la București. Chiar regretăm … eram cu ai mei, dar de ce să plec din orașul ăla atât de frumos ? Și începuse nebunia la mine cu tramvaiele. Cică mă apucasem de numărat tramvaie. Câte trec. Era o nebunie d-a mea, asta pentru că erau ceva diferit pentru mine. Dacă în Slatina nu erau tramvaie…

4. Tot în București eram fascinat de antenele parabolice. Habar n-am ce vedeam eu așa interesant la ele, dar se pare că nici d-alea nu prea erau prin Slatina …

Am tot mers la Slatina și după « copilăria » mea. D-aia Slatina a însemnat apoi vacanță și relaxare. D-aia la Slatina n-a însemnat niciodată ceva rău. Chiar dacă am fost acolo și pentru înmormântarea, respectiv parastasul bunicii meke. Pentru mine Slatina va rămâne orașul meu natal, orașul sufletului meu. Și orașul « relaxării ». Nu mă văd muncind acolo. Sau făcând ceva SERIOS. Mă văd odihnindu-mă acolo. Și relaxându-mă

Salutări OLTENEȘTI și SLĂTINENE tuturor

Ps : NU am scris tot ce puteam scrie. Am scris doar o parte. Oricum nu-mi place să vorbesc despre copilăria mea. Nu știu, poate așa sunt eu. Dar modul cum a formulat Aura m-a făcut să nu pot refuză Îi mulțumesc. Și ne mai bloggerim

Anunțuri

Posted on 23 Mai 2012, in Uncategorized and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: