Scris ca Guest-post la Ali Drg 🙂
Guest-post DE POVESTE – Povestea mea legata de povestea lui Harap-Alb
Salutare din nou din deplasare. Emil Călinescu mă numesc, student, doctorand şi blogger , în ce ordine vreţi voi. Trebuie să încep cu mulţumirile adresate gazdei pentru tolerarea acestui articol la ea pe blog.
Ideea scrierii acestui articol mi-a venit în urma discuţiei cu autoarea acestui blog. Aşa că ei îi revine onoarea de a găzdui acest articol. Mi se pare logic.
Aşadar, Harap-Alb este un basm foarte cunoscut scris de Ion Creangă. Deci e basm « cult ». Mă distrează enorm sintagma de cult şi de fiecare dată îmi vine în minte acea perlă de la bac : « basmul cult e basmul care are un autor cult ». Normal, Ion Creangă a fost un om foarte cult.
Acum, cu ce este acest basm foarte special ? Păi pentru mine chiar are o importanţă specială. Primul lucru important este faptul că acest banc mi s-a povestit de zeci şi sute de ori când eram mic de către bunica-mea. Practic, adormeam cu Harap-Alb. Ea a fost profesoară de română şi din păcate acum nu mai este. Iar povestitul basmului era şi el « cu cântec » : cică bunică-mea mai sărea câteva pasaje uneori, iar eu de fiecare dată o corectam « NUU, ACUM TREBUIA SĂ SE ÎNTÂMPLE ASTA ». Iar ea, făcând pe uituca, povestea cu calm pasajul sărit din greşeală. De fapt, vroia să termine mai repede ca eu să adorm mai repede.
Apropo, trebuie să menţionez că eu sunt născut la Slatina şi am stat acolo, la bunici, până la vârsta de 7 ani, când m-am dus la şcoală. Nu ştiu cât a durat asta cu povestitul, dar oricum destul.
Au trecut anii, m-am dus la şcoală în Bucureşti, am ajuns şi la liceu(unul celebru, Iulia Haşdeu, cel ce poartă titulatura demnă de « Colegiu Naţional ») şi copilăria părea undeva pierdută în depărtare. Asta până în clasa a X-a. Când, « inexplicabil », la materia numită « Limba şi literatura română » am studiat … basmul. Ce basm credeţi că am studiat ? Logic : Harap-Alb. Cum spuneam, basm cult.
Vine şi teza din clasa a X-a. La teză profa ne dă ceea ce se cheamă pompos « subiect la alegere » : Scrieţi comentariul literar al unei opere studiate pe parcursul semestrului. Unii luaseră roman, alţii nuvele, eu, « copilăros », am ales … basmul. Adică pe bune : ce poate fi mai uşor ca basmul ? Mai uşor, mai frumos, mai « copilăros »… Rezultatul : nota 10 în teză. Iar acest era mult mai important decât părea la prima vedere. Să vedem de ce :
1. Era primul 10 obţinut vreodată în vreo teză. Nici în generală nu avusesem 10 , nici în liceu (am făcut liceu real, deci teze dădeam la matematică, fizică, informatică). Iar altul nici că am mai avut.
2. Legătura cu copilăria era evidentă. Credeţi că am pus mâna să citesc basmul? Păi ce farmec avea? Asta făcea aproape toată clasa. Eu cum aş fi putut să fiu special ? Logic, n-am citit nimic, m-am bazat pe “ amintirile din copilărie” şi pe ce-mi aminteam că se discutase la clasă.
3. De asemenea, partea funny e că aveam tona de greşeli în teză. Cea mai amuzantă era pocirea numelui unui personaj : în loc de « flămânzilă » scrisesem « fomilă ». Şi culmea, aceeaşi greşeală o avusese şi colegul meu Florentin, asta fără să copiem unul de la altul (telepatic poate).
4. Când am zis bunicilor de nota mea, cel mai fericit era bunică-miu. El zicea că trebuie să-i mulţumesc bunicii pentru sutele de ori în care mi l-a povestit. Da, e utilă şi copilăria la ceva.
Aş putea pune o întrebare logică : de ce Harap-Alb se studiază abia la liceu, în clasa a X-a, în loc să se studieze mai devreme ? Prin primară de preferat. Mie însă mi-a convenit : e alt farmec să iei 10 în liceu pe o poveste din copilărie.
A, şi încă ceva : marele meu regret a fost că n-am avut basmul şi la bac. Ar fi fost prea frumos … (la bac am avut tot Baltagul, ca şi la capacitate…alt noroc d-al meu, cu un roman am trecut 2 examene importante din viaţa mea).
Cam asta fuse povestea mea legată de povestea lui Harap-Alb ! Salutări DE POVESTE tuturor !
S-o ardem studenteste 