Examene cu emotii

Toata lumea vorbeste de bac si despre cei care-l pica. Si io am vorbit nu demult despre un blogger fara bac. Reactiile mi s-au parut de atunci ciudate: lumea parea mai mult sa-i dea lui dreptate.

Desi n-am mai scris, despre aceasta problema m-am mai gandit de atunci. Despre examene in general, ca e vorba de bac, de „examenele nationale” (capacitate) sau de cine stie ce examene la facultate. Si totul as traduce eu prin emotii. Sa va explic ce si cum.

„Pe vremea mea” dadeam examene cu emotii. Daca era vorba de capacitate sau bac, emotiile erau crescute. La capacitate de exemplu ni se spusese ca este examenul vietii si ca daca nu-l luam cu nota mare toata viata noastra va fi ruinata. Ca nu e deloc asa pentru mine mi-e clar: un liceu slab este tot un liceu, are aceeasi diploma cu unul bun si d-acolo tot absolventi de liceu ies. De facut facultatea fac si ei.

A urmat bacul, unde emotiile erau tot mari, dar parca nu asa de mari. NU mai imi propusesem sa iau 10 (sau p-acolo), totusi voiam sa trec. Daca as fi picat bacul ar fi fost rusinos pentru mine. Da, subliniez cuvantul: rusinos.

Legat de rusine, zic acum de un amic, care nu intrase in licenta din cauza unui examen. El s-a simtit rusinat cativa ani buni, considerand un mare insucces personal. Si da: ii era rusine sa spuna acest lucru altora.

Rusinea si emotiile merg (sau mergeau) mana-n mana. Tu aveai emotii la examenul X pentru ca daca nu iesea bine ulterior ti-ar fi fost rusine. Si hai sa iau exemplul bacului meu:
– un singur coleg din clasa mea a picat bacul; nici n-am mai vorbit cu el dupa bac, daca am fi vorbit si ne-am fi intalnit va dati seama ca el s-ar fi simtit rusinat; eu unul nu mi-as fi dorit sa fiu in locul lui;
– as fi ratat majoritatea admiterilor la facultatile de stat;
– as fi fost in diversele prezentari drept „picat la bac”: nu tu absolvent, nu tu student; diverse prezentari incluzand si atunci cand vin rude pe la tine si te intreaba ce mai faci;
– sa te duci la angajare cu bacul picat?! pai de rusine nu te-ai duce.

Acum sunt din ce in ce mai multi oameni fara bac, fara facultate sau cu facultate „Ascunsa”. Cazul invocat de mine este unul mai special pentru ca acel om A PICAT bacul. Altfel, am mai auzit de 2 bloggeri care nu l-ar fi dat. Le e rusine cu asta? DELOC!

Sa nu mai zic de cazul atator si atator bloggeri, care nu spun ce facultate au terminat. Unii (am aflat eu) nici macar n-au facut vreo facultate. Ca ai facut la stat, ca ai facut la particular, ca n-ai facut deloc, nu conteaza.

Si ne intoarcem la bac. Si la anul de gratie 2013. Si intreb sincer: de ce ar trebui sa aiba emotii un absolvent de liceu? Cateva „hinturi”:
– poti face atatea si atatea lucruri fara acea diploma, si nu chestii „rusinoase” gen muncitor necalificat (exista programatori fara bac , daca va puteti imagina; si programatori care au picat la matematica);
– nu vei singurul care va pica bacul in liceul ori clasa ta; dimpotriva, s-ar putea sa fie mai multi cei care pica;
– admitere la facultati de stat? de ce te-ai mai duce acolo? e mai ieftin la particular;
– job nu-si gasesc nici sefii de promotie, deci nu dispera.

Din acest motiv se pica pe capete la bac: nu mai sunt examene cu emotii. Emotiile au disparut, te duci acolo doar ca sa bifezi. Nu reusesti acum? Ok, poate la anul. Nu e ceva grav si oricum nu e ceva care sa merite 1 an din viata (sa inveti 1 an de zile, non-stop, o materie? doamne-fereste!). Atitudinea este relaxata, nu mai exista aproape deloc elevi carora sa li se faca rau la examenul de bac („pe vremea mea” unui amic i s-a facut rau de la stomac la oralul la romana; a luat 6 sau 7, iar in scris a luat mai mult, parca 9; caz ca acesta acum nu prea se mai intampla).

Nu stiu daca e cum gandesc elevii, dar asta e adevarul: ei nu mai pun suflet in acele examene. Si serios vorbind: este vina lor? E vina lor ca nu invata, e nasol ca exista persoane care nu pot sa ia bacul la romana. Dar faptul ca ei se duc relaxati si cu o atitudine miserupista la examen nu mai e 100% vina lor. Serios.

Examenul e ca un meci de fotbal: poate fi un meci decisiv (pentru titlu, pentru retrogradare) sau poate fi un meci care sa decida daca te clasezi pe 10 sau pe 8.

Iar am scris mult, dar am simtit nevoia sa scriu asta. Mai ales ca tot incepura acum examenele astea nationale.

Salutari FARA EMOTII tuturor!🙂

ps: Un lucru important despre care voi scrie separat un alt articol: examen cu emotii vs examen fara emotii. Cu exemplul personal.

Posted on 27 Iunie 2013, in Uncategorized and tagged , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: