Guest-post – Sfaturi pentru conducătorii auto.

Cu siguranţă vă place să mergeţi repede. Însă e bine să ştiţi că viteza costă mult, oricât de bine aţi conduce. Astfel, circulaţia cu 120 km/h costă cam de 3 ori mai mult decât la viteza de 60 km/h. Din cauza creşterii numărului demarajelor şi frânărilor se măreşte foarte mult consumul de benzină, precum şi uzura cauciucurilor, frânelor, ambreiajului, etc. Spălaţi şi ştergeţi apăsat cu hârtie albă lamele de cauciuc ale ştergătoarelor.

Nu uitaţi că zgârierurile parbrizului cauzată de lamele murdare vă periclitează viaţa. Ele cauzează întârzieri în perceperea situaţiilor care pot avea urmări grave. În plus, ele pot provoca spargerea instantanee a parbrizelor din sticlă securit (chiar în timp ce maşina stă în garaj!).  Fără să mai vorbim de enervarea pe care ne-o produce conducerea cu vizibilitate rastă, mai ales în timpul nopţii, când zgârieturile geamului mărest pericolul orbirii cu luminile celor venind din sensul opus.

Conducătorii buni folosesc frâna numai pentru opririle neprevăzute şi inevitabile. Apropiindu-se de un stop care este roşu, ei retrogradează de departe coborând succesiv chiar până la viteza I, deci ajungând uneori foarte încet la intersecţie (eventual  chiar în ralanti în viteza I).

Avantaje: nu uzează deloc frânele, iar foarte adesea, la trecerea semaforului pe verde, conducătorul bun se află în mişcare, deci poate accelera mult mai repede decât „grăbiţii” din şirurile alăturate, care venind „repede” au trebuit să frâneze şi să se oprească „ fierbând” ce-au câştigat. Aceste sfaturi sunt relatate de DRPCIV şi pot fi vizualizate în întregime pe site-ul oficial.

Bagajele pe acoperiş: obicei nerecomandabil, deoarece:

  • Ridicând centrul de greutate al maşinii se reduce considerabil stabilitatea pe traiectorie, în special pe drumurile alunecoase;
  • Creşte pericolul de răsturnare în curbe;
  • Viteza maximă scade considerabil şi nu diferit;
  • Consumul de benzină creşte cu 10-25% ceea ce nu este deloc neglijabil.

Posted on 11 August 2013, in Uncategorized and tagged , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Bune sfaturi. Daca nu apesi pedala la maxim imediat dupa schimbarea vitezei, si o apesi treptat, reusesti sa scazi considerabil consumul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: